Protocol RAR – ANAF: Persoana care achiziționează o mașină din străinătate trebuie să fie aceeaşi cu persoana care o înmatriculează

Protocol RAR - ANAF: Persoana care achiziționează o mașină din străinătate trebuie să fie aceeaşi cu persoana care o înmatriculează
Foto: Pixabay

Persoana care achiziționează o mașină din străinătate trebuie să fie aceeaşi cu persoana care o înmatriculează, prevede un protocol recent încheiat între Registrul Auto Român (RAR) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Măsura, deja intrată în vigoare, a fost luată drept reacție la samsarii auto, care aduc mașini la mâna a doua din străinătate şi evită plata TVA.

Nouă regulă privind mașinile cumpărate din străinătate

Astfel, în cazul maşinilor cumpărate din străinătate, Cartea de Identitate a Vehiculului se eliberează doar persoanei care a făcut achiziţia. Până acum, aceasta putea fi obţinută de cumpărător, iar plata TVA putea fi evitată de vânzător, informează TVR.

„Documentele de achiziție pot fi prezentate în original sau în copie, dar trebuie să fie lizibile, având în vedere obligația legală ca acestea să fie scanate de angajații RAR și transmise în format digital către ANAF”, se arată în protocol.

Specialiștii auto cred, însă, că samsarii tot vor găsi portițe să încalce legea, iar analiștii economici consideră că măsura nu va aduce prea mulți bani la buget.

Anul trecut, în țara noastră s-au înmatriculat 120.000 de mașini noi și 400.000 de mașini second hand.

Urmăriți B1TV.ro și pe