Trafic rutier îngreunat pe A1, după ce un tir a derapat din cauza zăpezii

Trafic rutier îngreunat pe A1, după ce un tir a derapat din cauza zăpezii

Traficul rutier pe autostrada A 1, la kilometrul 73, se defăşoară îngreunat, marţi seară, pe sensul de mers Piteşti – Bucureşti, după ce un tir a derapat și a ajuns de-a latul șoselei.

Șoferul tirului nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu carosabil acoperit de zapadă într-o zonă unde ningea viscolit, spun polițiștii.

„În prima fază, a fost oprit traficul rutier pe toată autostrada, pe ambele sensuri, dar după 20 de minute s-a reluat pe sensul Bucureşti – Piteşti. Pe sensul 2, Piteşti – Bucureşti, traficul este îngreunat după ce am reuşit să tragem tirul care a provocat incidentul pe banda de urgenţă, iar în acest moment autoturismele pot circula pe lângă el. Practic, un tir cu numere de Serbia a derapat ajungând de-a latul şoselei, iar un alt autotren venit din spate l-a acroşat”, a declarat şeful Poliţiei A 1, comisar şef Emilian Buican, potrivit Mediafax.

În urma accidentului nu au rezultat victime, poliţiştii sperând ca traficul să revină la normal în cel mai scurt timp.