Cine riscă să-și piardă casa în România. Avertismentul alarmant al unui economist

Cine riscă să-și piardă casa în România. Avertismentul alarmant al unui economist
Sursa foto: Freepik

Avertismentul alarmant al unui economist. Guvernul României intenționează să modifice radical modul în care sunt impozitate proprietățile, măsură ce ar putea avea consecințe sociale serioase, în special pentru românii cu venituri mici și medii. Analistul economic Adrian Negrescu avertizează că noile reguli fiscale ar putea determina tot mai mulți proprietari să renunțe la locuințele lor din cauza costurilor tot mai mari cu impozitele.

Avertismentul alarmant al unui economist. Cu cât vor crește impozitele pe proprietate în următorii ani

Specialiștii în economie și politică avertizează că, începând cu 2026, taxele pe proprietăți vor putea crește între 60% și 100%. Mai mult, odată cu anul 2027, când va fi aplicată o nouă metodă de calcul, creșterea ar putea fi chiar mai abruptă. Dacă în 2026 majorările ar putea dubla impozitele, în 2027 acestea vor fi calculate după valoarea „reală” de piață a imobilelor, ceea ce va însemna un impact semnificativ asupra bugetelor familiilor.

Cum va fi calculat noul impozit pe proprietate

Din 2027, calculul impozitelor nu se va mai face pe baza unor valori administrative, ci pe baza valorii reale de piață a imobilelor. Această valoare va fi stabilită automat prin intermediul platformei digitale e-Proprietatea, care va colecta date din surse oficiale precum notarizarea tranzacțiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cadastru și tranzacțiile reale de pe piață.

Avertismentul alarmant al unui economist. Ce efecte sociale anticipează experții din domeniu

Adrian Negrescu prevede un fenomen nou pe piața imobiliară românească începând cu 2027, când va începe implementarea sistemului e-Proprietatea. Acesta crede că vom asista la o schimbare a comportamentului proprietarilor, care se vor muta din zonele centrale sau bine cotate către cartiere mai accesibile, în special periferice.

„Din 2027, probabil că vom vedea un nou fenomen în piața imobiliară, o schimbare a comportamentului celor care dețin imobile. De la 1 ianuarie vom vedea semnele unui alt tip de migrație, probabil în interiorul orașelor, pe fondul introducerii acestui sistem, e-Proprietatea, care va calcula impozitul locuințelor în funcție de valoarea de piață a imobilelor”, a explicat analistul pentru Ziare.com.

Cine sunt cei mai afectați de noile modificări fiscale

Cei mai vulnerabili în fața acestor schimbări sunt pensionarii și persoanele cu venituri sub medie. Mulți dintre aceștia locuiesc în apartamente cumpărate acum câteva decenii, situate în zone centrale sau semicentrale, care astăzi au o valoare foarte ridicată pe piață.

„Probabil vom vedea tot mai mulți oameni, pensionari cu venituri reduse, care vor fi nevoiți pe termen mediu și lung să renunțe la locuințele pe care le dețin în centru, pentru a se muta mai spre periferie, din cauza impozitelor tot mai mari pe care vor trebui să le plătească pentru apartamente, mașini – o situație similară cu ceea ce se întâmplă în toate marile capitale europene și chiar în întreaga lume”, a adăugat consultantul de business.

Avertismentul alarmant al unui economist. Ce impact ar putea avea aceste schimbări asupra pieței imobiliare

Conform analistului Adrian Negrescu, noile măsuri fiscale vor pune o presiune serioasă asupra celor mai săraci proprietari, care vor fi nevoiți să își vândă locuințele din zonele de prestigiu, deoarece taxele vor deveni greu de suportat.

„Cu cât stai mai aproape de centru, cu atât plătești taxe mai mari, o problemă care va schimba din temelii oferta din imobiliare, mai ales în zona marilor orașe. Probabil și prețurile vor urma această traiectorie – vom vedea o diferențiere tot mai clară a prețurilor în funcție de zone, de valoarea proprietății, de condițiile de trai: acces la transport în comun, școli, grădinițe, asistență medicală. Toate acestea vor începe să conteze din ce în ce mai mult în stabilirea prețurilor din piața imobiliară”, a mai spus analistul.