Descoperire cutremurătoare în Bistrița-Năsăud. Un cadavru a fost găsit lângă o șină de tren, la două zile după ce victima încetase din viață.
Descoperirea a avut loc luni, 18 august, între staţiile Silhoasa şi Larion din judeţul Bistriţa-Năsăud. Corpul neînsuflețit este al unui bărbat de 35 de ani din Botoşani.
Polițiștii au stabilit că nu există suspiciuni de omor în acest caz, astfel că au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările. Ipoteza pe care o iau în considerare anchetatorii este aceea că victima a căzut din tren.
„Conform concluziilor preliminarii, nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru ucidere din culpă, de către poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Postul de Poliţie TF Ilva Mică”, a transmis, marți, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, pentru Agerpres, citat de Știrile ProTV.
Poliţiştii au stabilit că victima, un bărbat de 35 de ani, a călătorit cu trenul Iaşi-Timişoara în data de 16 august. Pentru că nu a ajuns la destinație, dispariția lui a fost sesizată a doua zi.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost pe 18 august, de un angajat al CFR, în zona căii ferate dintre staţiile Silhoasa şi Larion din judeţul Bistriţa-Năsăud.