Ceferiștii amenință cu declanșarea grevei începând de miercuri. Sindicalist: „Negocierile vizează salarii mai bune, condiții mai bune de muncă și investiții în cale ferată” (VIDEO)

Ceferiștii amenință cu declanșarea grevei începând de miercuri. Sindicalist: Negocierile vizează salarii mai bune, condiții mai bune de muncă și investiții în cale ferată (VIDEO)
Foto ilustrativ: CFR Calatori / Facebook

Preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), Grigore Mare, a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că ceferiștii vor declanșa miercuri greva dacă Guvernul nu va aproba Memorandumul privind suspendarea măsurilor de austeritate pentru compania CFR Călători.

Ceferiștii amenință cu greva dacă nu se aprobă Memorandumul

„Astăzi la 8:30 o să începem din nou negocierile și așteptăm ședința de Guvern să vedem dacă au trecut Memorandumurile sau nu au trecut. Negocierile vizează contractul colectiv de muncă cu Compania de Căi Ferate SA și Societatea Națională Transport Feroviar de Călători. Pentru salariați, salarii mai bune, au salarii foarte mici, condiții mai bune de muncă și investiții în cale ferată.

Noi am suspendat greva la o înțelegere cu Ministerul Transporturilor printr-un acord, până astăzi la ora 14”.

Sindicalistul a mai precizat că o revendicare principală este creșterea salariilor de la 1 decembrie:

„Noi negociem de foarte mult timp dar acum am ajuns în situația de astăzi și nu se mai poate decât cu 1 decembrie. Suntem în discuții avansate dar depindem de hotărârile de Guvern de astăzi”.