E oficial: Marius Iosif, judecătorul care a anulat sesizările de plagiat în cazul lui Nicolae Ciucă, s-a pensionat. Klaus Iohannis a semnat decretul

E oficial: Marius Iosif, judecătorul care a anulat sesizările de plagiat în cazul lui Nicolae Ciucă, s-a pensionat. Klaus Iohannis a semnat decretul
Marius Iosif, judecătorul care l-a scăpat pe Nicolae Ciucă de acuzațiile de plagiat, s-a pensionat. Foto: Marius Iosif / Facebook

Marius Iosif, judecătorul care a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă, a ieșit oficial la pensie. Decretul în acest sens a fost semnat joi de președintele Klaus Iohannis.

Judecătorul care l-a salvat pe Ciucă a ieșit la pensie. Specială

Marius Iosif a făcut cerere de pensionare, discutată de secția de judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în luna iunie, la scurt timp după ce a dispus anularea sesizărilor de plagiat în cazul lui Ciucă.

De altfel, există suspiciuni că procesul de repartizare a dosarelor a fost viciat pentru ca dosarul în cauză să ajungă pe masa acestui judecător. Suspiciunile au prins mai mult contur când s-a aflat că, de-a lungul timpului, Iosif a avut mai multe funcții în care a fost numit de miniștri liberali ai Justiției.

G4Media, care a dezvăluit aceste informații, a luat legătura cu Marius Iosif, dar acesta nu a răspuns la întrebările legate de potențiala sa lipsă de obiectivitate în judecata speței.

Anterior deciziei lui Iosif, judecătoarea Ionela Tudor decisese suspendarea sesizărilor de plagiat. Interesant este că ea a justificat hotărârea cu motivul că e nevoie de stabilitate politică. Ea a invocat și potențiale daune de imagine pentru Ciucă.

Între timp au apărut acuzații că se încearcă salvarea premierului Ciucă și prin noile Legi ale Educației. Acuzațiile au fost respinse ferm de ministrul Sorin Cîmpeanu (PNL).

Ce a spus Iohannis despre acuzațiile de plagiat aduse lui Ciucă

La începutul lunii iulie, întrebat pe această temă, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Nu sunt eu chemat să analizez lucrarea de doctorat a unui politician. Am toată încrederea că toți care sunt puși să analizeze își fac treaba ca lumea”.

Potrivit președintelui, credibilitatea proiectului „România educată” nu are legătură cu subiectul.

În 2014, în legătură cu plagiatul lui Victor Ponta, Iohannis afirma: „Oriunde în lume dacă cineva dintre politicieni e prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat e obligat prin clasa politică să se retragă din politică”.

Urmăriți B1TV.ro și pe