Mesajul Poliției Române, pentru 1 mai: „Tradiţionalul sejur la mare NU este înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare”

Mesajul Poliției Române, pentru 1 mai: Tradiţionalul sejur la mare NU este înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare

Poliția Română a transmis un mesaj celor care se gândesc la relaxarea restricțiilor cu ocazia zilei de 1 mai pe care românii obișnuiau să o petreacă la mare sau la munte. Oamenii legii au atras atenția restricțiile impuse prin intermediul Ordonanțelor militare rămân în vigoare, cel puțin până a data de 15 mai și că acestea nu permit deplasarea pentru “tradi’ionalul sejur de 1 mai”

„Tradiţionalul sejur la mare NU este înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare – pentru binele tuturor, vă rugăm să rămâneţi acasă!”, este mesajul Poliției Române transmis pe Facebook.

Oamenii legii atrag atenția că poliţiştii acţionează în zona Gării de Nord, în trenuri şi staţii de cale ferată pentru a verifica motivele deplasării celor care călătoresc în această perioadă.

Cei care nu vor respecta măsurile de distanțare socială impuse prin Ordonanțele militare riscă amenzi usturrătoare. Sancțiunile sunt de la 2.000 la 20.000 de lei.

Este interzis grătarul la iarbă verde sau la pădure

Nu doar deplasarea la munte sau la mare este interzisă pe data de 1 mai, ci inclusiv relaxarea la iarbă verde sau în alte zone de agrement. Poliția Capitalei a transmis miercuri românilor că nu trebuie să își facă planuri privind grătarul și ieșirile la iarbă verde, pentru că restricțiile vor rămâne în vigoare iar oamenii legii nu vor ierta nicio abatere.

“Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie” este mesajul transmis de Poliția Capitalei.

Polițiștii atrag atenția că este nevoie în continuare ca românii să respecte distanţarea socială, Ordonanţele Militare şi să rămână acasă, așa cum s-a întâmplat cu ocazia sărbătorilorr pacale.

“Păstrăm distanțarea socială, evităm aglomerațiile şi nu transformăm aceaste zile în curse pentru cumpărături. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră”, atrag atenția oamenii legii.

Accesul este restricționat în pădurea Băneasa, dar și în alte zone cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde. Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică și Jandarmeria călare vor supraveghea toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele. La rândul loc, parcurile sunt și rămân închise.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că unele restricții vor continua și după data de 15 mai

Amintim faptul că președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă, marți, în care a vor bit despre măsurile pe care autoritățile le vor lua în contextul luptei împotriva COVID-19.

Șeful statului a explicat că încă nu a fost atins vârful epidemic la nivel național și a subliniat că viața nu va reveni la normalitate după 15 mai, când expiră starea de urgență, pentru că o bună parte din restricții vor rămâne în vigoare.

Astfel, nu vom putea pleca din localitate „decât pentru un motiv serios”, nu vom putea merge la mall sau restaurante, iar marile festivaluri probabil nu vor mai avea loc în 2020. În ceea ce privește competițiile sporitve, „dacă se vor relua”, la ele nu vor putea lua parte spectatori.