O soție disperată strigă după ajutor. Soțul ei, Dumitru Gavrilă, în vârstă de 34 de ani, a plecat la muncă în Italia, însă de o săptămână, femeia nu știe nimic despre el.
Bărbatul, tată a doi copii, a plecat să muncească în orașul Vieste, din provincia Foggia. Potrivit spuselor femeii, acestuia i s-ar fi făcut rău și a mers la spital. După externare însă, ultima persoană care a vorbit cu el susține că ar fi zis că este în autobuz și se îndreaptă către cea mai apropiată secție de poliție. De atunci, Dumitru a dispărut fără urmă.
Femeia a postat un mesaj pe Facebook și a dat un anunț în publicația FoggiaToday, în speranța că îi va da de urmă.
„Vă rog, ajutaţi-mă să-l găsesc! Tată a doi copii, Gavrilă Dumitru Mădălin a plecat joia trecută, pe 20 iunie, la muncă în Italia, i s-a făcut rău, a ajuns la spital, a plecat din spital, este incoerent, iar de luni, 23 iunie, nu mai răspunde la telefon. Vă rog din suflet, dacă îl vede cineva sau ştie ceva despre el, să ne anunţe”, este mesajul femeii, potrivit Observator News.