Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat că vor avea loc „proteste masive”, iar anul universitar nu va începe în condiții normale, dacă măsurile de austeritate nu vor suferi modificări.
De asemenea, ANSOR a declarat că va protesta luni, 8 septembrie, începând cu ora 11:00, în fața Guvernului României, unde sunt programate și manifestațiile ample ale federațiilor sindicatelor din învățământ.
„Astăzi, 08.09.2025, de la ora 11, suntem în stradă în fața Guvernului României împreună cu profesori și elevi pentru un scop comun: solicităm îndepărtarea cu celeritate a măsurilor de austeritate care limitează dreptul la un învățământ echitabil și accesibil pentru toată lumea”, arată organizația într-un comunicat transmis luni, conform edupedu.ro.
ANSOR a anunțat Guvernul că anul universitar nu va începe în aceste condiții, deoarece „educația nu se poate face așa”.
„Transmitem așadar, având mai puțin de 30 de zile până la începerea anului universitar și deja cu școlile deschise, un mesaj ferm Guvernului României: lucrurile nu pot rămâne așa, educația nu se poate face așa, anul universitar nu va începe așa”, se mai arată în comunicatul transmis.