Tot mai mulți copii din România nu fac sport în afara școlii. Ecranele, costurile și lipsa timpului îi țin departe de mișcare

Tot mai mulți copii din România nu fac sport în afara școlii. Ecranele, costurile și lipsa timpului îi țin departe de mișcare
Sursă foto: freepik.com

Copiii de azi cresc mai mult în fața ecranelor decât pe terenul de joacă. În loc să alerge afară, bat mingea pe tabletă sau PlayStation, iar mișcarea reală devine tot mai rară. Nici școala nu mai compensează suficient. Orele de sport sunt tot mai puține, iar responsabilitatea cade aproape integral pe umerii părinților.

Doar că nu e simplu. Aproape jumătate dintre părinți spun că nu își permit costurile unui sport organizat. Echipamentul și abonamentul ajung rapid la câteva sute, chiar peste o mie de lei lunar. În aceste condiții, nu e de mirare că tot mai mulți copii ajung să se confrunte cu probleme precum obezitatea sau lipsa de energie atunci când sunt departe de ecrane.

Cât costă, de fapt, performanța unui copil

Pentru Natalia, o fată din Gherla, Cluj, sportul nu e doar o activitate de timp liber, ci un mod de viață. La doar 13 ani, a trecut deja prin mai multe discipline. A început cu fotbalul, iar de doi ani și-a găsit echilibrul între karate, tenis și dansuri armenești. Spune că a ales sportul pentru beneficiile lui reale, nu doar pentru mișcare.

„Multă lume crede că karatele e numai bătaie, dar de fapt karatele e o artă. Facem mobilitate, facem forță și facem tot felul de exerciții care să ne ajute și să ne condiționăm”, a declarat tânăra, notează observatornews.ro.

Problemele de coloană au apărut din cauza statului prelungit pe scaun. Din acest motiv, a început să meargă și la sala de fitness, unde petrece ore în plus pentru recuperare și întreținere.

Dar în spatele acestor rezultate stau costuri deloc mici. Abonamentele pornesc de la aproximativ 150 de lei pentru sporturi precum karate sau fotbal și ajung la 250 de lei pentru înot sau gimnastică. Pentru discipline mai scumpe, precum tenisul, hocheiul sau echitația, sumele sar rapid de 400-500 de lei lunar și pot urca până la câteva mii.

Pe lângă bani, intervine și timpul, o resursă la fel de greu de gestionat. În orașele mari, doar drumul până la antrenamente poate însemna cel puțin o oră zilnic. La aceasta se adaugă și costurile de transport.

„Se duc destul de mult costurile și ajungem iar la un cerc vicios pentru că părinții se chinuie să facă bani ca să ducă copilul la sport și în acelasi timp nu au timp pentru asta”, a transmis un psihoterapeut și expert în parenting. În tot acest context, Natalia rămâne, totuși, unul dintre cazurile fericite.

Lipsa de mișcare: o problemă ignorată sau o criză în devenire

Realitatea este tot mai clară. Tot mai mulți copii renunță la mișcare în favoarea timpului petrecut în fața ecranelor. Un sondaj recent arată că 81% dintre copiii români nu fac deloc sport în afara orelor de educație fizică. În același timp, 41% dintre părinți spun că nu își permit să le susțină activitățile sportive. În lipsa unor opțiuni accesibile, telefoanele și tabletele devin soluția rapidă, iar mișcarea ajunge pe locul doi.

Deși sportul înseamnă o dezvoltare echilibrată, somn mai bun și energie, statul prelungit în fața ecranelor aduce probleme de concentrare, postură și odihnă. Iar consecințele nu sunt doar pe termen scurt. Copiii sedentari de azi riscă să devină adulți sedentari, cu probleme de sănătate, kilograme în plus și o încredere în sine scăzută.

Cu toate acestea, există alternative pentru părinții care nu urmăresc performanța: baze sportive publice, skateparkuri sau spații universitare unde copiii pot face mișcare gratuit. „Mișcare ar trebui să facem zilnic la un nivel de mers, urcat scări, o joacă în casă. Putem să facem pe covorul de acasă câteva exerciții de mobilitate. Le recomand să iasă la plimbare, să facă o întrecere cu copiii, să găsească niște jocuri sportive care să îi atragă în această capcană. Pentru că asta trebuie să însemne pentru copii sportul: o joacă frumoasă”, a spus Anca Bucur, campioană mondială fitness, pentru sursa menționată.