Traficul rutier de pe DN1 a devenit extrem de aglomerat sâmbătă, pe fondul deplasărilor intense de început de an către zona montană. Poliția Rutieră Prahova a mobilizat zeci de agenți în punctele critice, pentru a menține fluența și a preveni accidente.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, valorile de trafic sunt ridicate pe DN1-E60, în special pe sensul de deplasare către Brașov. Aglomerația este explicată de creșterea numărului de deplasări specifice începutului de an, când mulți șoferi alef stațiunile montane.
În orașul Comarnic, pe sensul de mers către Brașov, s-a format o coloană de aproximativ 7 kilometri, ceea ce generează timpi mai mari de așteptare. Situații similare sunt semnalate și în Sinaia, unde circulația se desfășoară în coloană pe circa patru kilometri, precum și în Bușteni, cu o coloană de aproximativ trei kilometri.
Trafic intens se înregistrează și pe tronsonul Centura de vest a municipiului Ploiești – sensul giratoriu Strejnicu. Aici, circulația este îngreunată pe ambele sensuri de deplasare, potrivit Hotnews.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a anunțat mobilizarea unui număr important de agenți rutieri în zonele considerate critice. „Poliţiştii Serviciului Rutier Prahova sunt prezenţi, încă de la primele ore ale dimineţii, în punctele cheie de pe DN 1 – E60. Peste 30 de poliţişti rutieri dirijează circulaţia şi depun eforturi constante pentru a asigura fluenţa traficului şi pentru a preveni producerea evenimentelor rutiere.”
Reprezentanții IPJ Prahova au precizat că echipajele comunică permanent între ele și intervin rapid, adaptând măsurile în funcție de evoluția traficului. „Echipajele comunică permanent între ele, intervin prompt şi îi sprijină pe conducătorii auto să circule în siguranţă, adaptând măsurile în timp real, în funcţie de evoluţia valorilor de trafic”, a transmis instituția.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, mai ales în zonele unde se circulă în coloană. „Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită, să păstreze distanţa de siguranţă între vehicule şi să evite manevrele riscante, mai ales în zonele unde se circulă în coloană.”
Având în vedere temperaturile negative, autoritățile subliniază importanța verificării stării tehnice a vehiculelor și utilizarea anvelopelor de iarnă conforme. „Pentru reducerea timpilor de deplasare, şoferii sunt rugaţi să îşi planifice traseul din timp şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren”, mai transmit polițiștii.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelor și semafoarelor, precum și indicațiile agenților din trafic. „Măsurile dispuse de poliţişti au ca unic scop fluidizarea traficului şi prevenirea producerii de evenimente rutiere, iar respectarea lor contribuie în mod direct la siguranţa tuturor participanţilor la trafic.”
Pentru evitarea zonelor aglomerate de pe DN1, pot fi luate în calcul rutele alternative DN 1A Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Brașov și DN 72 Ploiești – Târgoviște, cu continuare pe DN 71 și DN 73.