Virgil Bălăceanu: Asistăm la începutul unui război de uzură. Rezistența specifică mediului urban creează probleme deosebite pentru cel care apără, dar problemele sunt mai complexe pentru cel care atacă (VIDEO)

Virgil Bălăceanu: Asistăm la începutul unui război de uzură. Rezistența specifică mediului urban creează probleme deosebite pentru cel care apără, dar problemele sunt mai complexe pentru cel care atacă (VIDEO)
Foto: Facebook @ Virgil Bălăceanu

Este clar că nu asistăm la un blitzkrieg al armatei ruse în Ucraina, ci la începutul unui război de uzură, a explicat generalul (r) dr. Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, joi seară, la Știrile B1 TV prezentate de Ștefan Pășcuță.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ofensiva rusă stagnează serios, spune generalul (r) Virgil Bălăceanu

Întrebat cum arată tabloul în a 22-a zi de război, președintele AORR a explicat: „Chiar dacă ziua de astăzi arată continuarea loviturilor, per ansamblu aș putea spune că stagnează. Din punct de vedere al desfășurării acțiunilor de luptă de tip ofensiv al forțelor rusești, stagnează și stagnează serios. Nu avem dezvoltări nici în zona Kievului, mă refer la cele două direcții care amenință Kievul, nord-vestul, nord-estul. Nu avem dezvoltări de luat în considerare nici pe Harkov”.

„Sudul rămâne mai deschis unor acțiuni ofensive, dar și sudul are incertitudini, în sensul în care apărarea ucraineană este foarte activă, incluzând și lovirea, distrugerea unor elicoptere din apropiere de Herson. Informațiile sunt neclare și legate de Melitopol, pentru că unele surse ne spun că s-a reluat acțiunea armatei ucrainene pentru recucerirea Melitopolului. Aici a fost o întreagă epopee, ne amintim și de răpirea primarului din Melitopol”, a adăugat Virgil Bălăceanu.

Orașul Mariupol continuă să reziste.

„Foarte important este că orașul cel mai asediat, cel mai lovit, cu problemele cele mai serioase din punct de vedere al culoarelor de refugiați, securizarea acestora, Mariupol, continuă să reziste și este un punct strategic foarte important. Mariupol este cel care face legătura între republicile secesioniste și Crimeea”, a continuat el.

Întrebat dacă se poate spune că lui Vladimir Putin îi este mai greu să cucerească Ucraina decât credea, generalul român a punctat: „În mod sigur, pentru că este clar că nu asistăm la un blitzkrieg. Asistăm deja la începutul unui război de uzură – nu un război de uzură legat de declanșarea unei insurgențe naționale, a luptei de gherilă, (ci) un război de uzură legat de rezistența armatei ucraienene, mai ales rezistență în localitățile mari, rezistență specifică mediului urban, care creează probleme deosebite. Sunt probleme deosebite și pentru cel care apără, dar problemele sunt mai complexe pentru cel care atacă”.

„Nu avem consemnată nicio încercuire, exceptând Mariupolul, de luat în seamă ca operație de succes care să creeze posibilitatea, după aceea, asaltului localității respective, dacă nu cedează, pentru evita distrugerile, sau dacă nu are pregătită o apărare corespunzătoare, și desfășurarea unor acțiuni în adâncimea teritoriului ucrainean, chiar dacă vorbim numai de partea de est a Ucrainei”, a mai afirmat Virgil Bălăceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
19:32 - Din mesajul Ursulei von der Leyen a fost eliminat fragmentul cu bilanțul deceselor civile și militare din Ucraina. Pe contul de Twitter al președintei Comisiei Europene a fost postat un nou mesaj video
19:00 - Franța, campioana mondială, a fost răpusă de Tunisia! Danemarca, eliminată din competiție! Grupa D s-a încheiat cu două surprize uriașe
18:35 - Pele a fost transportat la spital! Care ar fi starea fostului mare fotbalist și ce a spus fiica sa
18:13 - Angel Tîlvar (MApN): Ziua Națională va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție
17:56 - Meghan Markle a fost amenințată cu moartea când încă era membră activă a familiei regale britanice, susține Poliția din Londra: „Am avut echipe care au făcut cercetări”
17:55 - O ucraineancă şi-a găsit sfârşitul în judeţul Vâlcea. S-a spânzurat după ce a aflat că şi-a pierdut soţul şi fiul pe front
17:36 - Incendiu puternic la o fabrică de mobilă din Cehu Silvaniei, județul Sălaj (FOTO)
17:25 - Comisia Europeană își menține propunerea de suspendare a 7,5 miliarde euro din fondurile europene ale Ungariei: „Există în continuare un risc pentru bugetul UE”
17:21 - O celebră fântână din Roma va fi iluminată în culorile drapelului României pe 1 Decembrie
16:56 - Coaliția de guvernare din Italia a retras amendamentul care ar fi permis și în 2023 furnizarea de armament către Ucraina fără aprobarea parlamentului