Alan Krueger, economist şi fost consilier prezidenţial pe probleme economice al preşedintelui american Barack Obama, a decedat la vârsta de 58 de ani, informează CNBC.
Fostul consilier prezidenţial a mai fost, printre altele, şi profesor la prestigioasa Universitate Princeton, a lucrat pentru Departamentul Trezoriei americane.
„Alan Krueger ne-a adus într-o nouă eră economiei empirice. În loc să se uite pur şi simplu la evoluţia datelor, Alan se uită la experimente naturale”, a precizat Universitatea Princeton într-un comunicat citat de CNBC.
În Statele Unite, Alan Kruger este cunoscut pentru cercetările făcute în legătură cu salariul minim pe economie (încă neiplementat în SUA), pe aspectele economice ale educaţiei sau pe aşa-numita „Criza Opioida” (creșterea consumului de opioide și a supradozelor cu astfel de substanţe)
![]()
Foto: Economistul Alan Krueger (sursă foto: Wikipedia)