Alejandro Mayorkas, ministrul securităţii naţionale din SUA, a fost demis în aplauzele republicanilor

Alejandro Mayorkas, ministrul securităţii naţionale din SUA, a fost demis în aplauzele republicanilor

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a aprobat două articole de destituire în care îl acuză pe Alejandro Mayorkas că nu a aplicat legile SUA privind imigraţia, ceea ce a dus, potrivit republicanilor, la fluxuri record de migranţi la graniţa dintre SUA şi Mexic şi de faptul că a făcut declaraţii false în Congres.

Rezultatul votului a fost strâns, 214 voturi pentru şi 213 împotrivă

Este pentru prima dată în aproape 150 de ani când Congresul decide asupra unei astfel de sancţiuni împotriva unui ministru. Dar destituirea lui rămâne în mare măsură puţin probabilă, având în vedere majoritatea democrată din Senat. Republicanii au aplaudat demiterea lui Mayorkas.

Mayorkas este contestat de mulţi republicani care l-au acuzat pe ministrul de origine cubaneză că a refuzat intenţionat şi sistematic să respecte legea.

Aceştia îi acuză pe rivalii lor democraţi că au pierdut controlul asupra migraţiei la graniţa de sud a SUA. Rezultatul votului a fost strâns, 214 voturi pentru şi 213 împotrivă.

Republicanii l-au acuzat pe Alejandro Mayorkas, în vârstă de 64 de ani, că a făcut declaraţii false cu bună ştiinţă şi a pus preferinţele sale politice mai presus de respectarea legii. De cealaltă parte, democraţii îi acuză pe republicani de o manevră motivată politic.
Camera urmează să prezinte Senatului articolele de acuzare pe 26 februarie.

Ultimul secretar de cabinet care a fost pus sub acuzare a fost secretarul de război William Belknap în 1876, deși a demisionat la scurt timp înainte de vot.

Un sondaj realizat în ianuarie de CBS – partenerul american al BBC – sugerează că aproape jumătate dintre americani consideră situația de la graniță ca pe o criză, 63% dorind politici „mai dure” la graniță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`