Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a explicat pe Facebook cum a arătat prezența românilor la vot dincolo de Prut.
În Republica Moldova, în cele 30 de secții deschise au votat 37.632 alegători. Cea mai mare prezență a fost înregistrată la Chișinău, campioană fiind Secția Consulară:
„În Republica Moldova, în cele 30 de secții deschise aici, au votat 37.632 alegători. Secția „campioană” a fost Chișinău 1 (cum altfel?!), de la Secția Consulară, cu 3.031 votanți”, notează ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
El le transmite un mesaj tuturor alegătorilor și membrilor secțiilor de votare.
„Le mulțumesc din inima tuturor, colegilor mei, președintii, locțiitorii, operatorii de tablete, membrii simpli din secțiile de votare și, nu în ultimul rând, alegătorilor pentru un vot democratic și responsabil în condiții dificile de pandemie”, conchide Ioniță