Aproximativ 50.000 de români și bulgari au emigrat în Marea Britanie în perioada iulie 2014 – iunie 2015

Aproximativ 50.000 de români și bulgari au emigrat în Marea Britanie în perioada iulie 2014 - iunie 2015
Foto: visitlondon.com

Circa 50.000 de români și bulgari au emigrat în Marea Britanie în perioada iulie 2014 – iunie 2015, cu 19.000 mai mulți decât în același interval anterior, arată datele Oficiului Național de Statistică britanic, potrivit Agerpres. Dintre ei, 84% s-au stabilit acolo pentru a-și găsi un loc de muncă.

În Marea Britanie au ajuns 636.000 de imigranți în intervalul iulie 2014-iunie 2015, circa 265.000 provenind din statele Uniunii Europene. Pe de altă parte, în același interval, alți circa 300.000 au părăsit definitiv această țară.

Astfel, în perioada amintită, imigrația netă a ajuns la nivelul record 336.000 de persoane, mai mult cu 32,2% față de ce s-a înregistrat în cele 12 luni precedente.

Cifra depășește cu mult obiectivul pe care l-a fixat premierul David Cameron de plafonare a imigrației nete la maximum 100.000 de persoane pe an.

De altfel, Cameron urmărește în negocierile pe care le are cu oficialii europeni adoptarea unor măsuri care să ducă la o scădere a numărului imigranților, mai ales prin restrângerea accesului acestora la ajutoarele sociale britanice.