CELE MAI TARI BANCURI CU ARDELENI: Doi ardeleni în tren

Ion și Gheorghe se întorc acasă după călătoria la București. Ajung la gară, se urcă în trenul de Cluj, își găsesc două locuri.

– Mai Ioane, cât face trenul pâna la Cluj?

– Mult, mă. Toată ziua.

– Și ce facem noi atâta timp?

– Păi, ce să facem, vorbim.

– Și ce să vorbim noi toată ziua, mă?

– Știu eu? Hai să spunem ghicitori.

Zis și făcut.

– Ia zi, Gheo, ce e mic, negru și stă la mine în curte?

Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești.

– Auzi, Ioane, da’ are blană?

– Are, mă.

Pe la Brașov Gheorghe întreabă din nou:

– Ioane, are și patru picioare?

– Are, mă.

Spre Sighișoara dialogul continuă:

– Și îl ții în lanț, mă?

– Da, îl țin în lanț.

La Blaj:

– Nu-i așa că e rău? Muscă, nu?

– Muscă, mă, dacă nu te știe.

Ajunge trenul și la Teiuș.

– Mă, Ioane, n’o fi câinele?

– Ba câinele’i, mă. Da’ tu mare prost ești. Ce ți-a trebuit atâta timp ca să ghicești?

În gară la Apahida răspunde și Gheorghe, supărat:

– Auzi, mă? Prost ești tu. Eu știam de la București, da’ dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atâta drum?