Barack Obama: Cuba urmează să elibereze un agent de spionaj american deţinut de 20 de ani

Barack Obama: Cuba urmează să elibereze un agent de spionaj american deţinut de 20 de ani
Foto: cnn.com

Cuba va elibera un agent american care a efectuat misiuni de spionaj şi care era deţinut de aproape 20 de ani, a anunţat preşedintele american Barack Obama, citat de CNN. „Am obţinut eliberarea unui agent american care a efectuat misiuni de spionaj şi care era în detenţie de aproapoe două decenii”, a declarat Barack Obama, refuzând să dezvăluie numele agentului.

De asemenea, Cuba l-a eliberat pe un alt american, Alan Gross, deţinut cinci ani pentru spionaj. În schimb, Statele Unite au eliberat trei cetăţeni cubanezi condamnaţi tot pentru spionaj.

Statele Unite au decis, miercuri, normalizarea relaţiilor diplomatice cu statul cubanez, a anunţat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

„Am luat această decizie pentru crearea de noi oportunităţi la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol în relaţia dintre Statele Unite şi Cuba”, a declarat Obama, notând că istoria relaţiilor dintre cele două ţări este una „complicată”.

„Cubanezii din Statele Unite au contribuit la construirea Americii. Statele Unite au apărat cu mândrie democraţia şi drepturile omului în Cuba. Avem o relaţie unică”, a spus Obama.

Printre măsurile luate, Obama a anunţat eliminarea restricţiilor de călătorie între cele două ţări, reluarea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasade, reluarea unor schimburi comerciale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`