Bill și Hillary Clinton vor fi audiați de o comisie de anchetă a Congresului Statelor Unite în dosarul Jeffrey Epstein, după ce inițial refuzaseră să se prezinte. Anunțul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al fostului președinte democrat, în contextul unor tensiuni politice puternice și al riscului unor consecințe penale.
Bill și Hillary Clinton au decis să se conformeze citației emise de o comisie a Congresului american care investighează modul în care autoritățile au gestionat dosarul Jeffrey Epstein. Informația a fost confirmată luni de purtătorul de cuvânt al fostului președinte, Angel Urena, printr-un mesaj publicat pe platforma X, scrie Agerpres.
„Fostul președinte și fostul secretar de stat vor fi prezenți. Sunt dornici să stabilească un precedent care se aplică tuturor”, a transmis Angel Urena, ca reacție la solicitările formulate de aleșii republicani din cadrul comisiei.
Anterior acestui anunț, Comisia pentru Regulamentul Camerei Reprezentanților se pregătea să supună votului plenului două rezoluții care ar fi recomandat Departamentului de Justiție să formuleze acuzații împotriva lui Bill Clinton, fost președinte al SUA între 1993 și 2001, și a lui Hillary Clinton, fost secretar de stat în perioada 2009-2013.
Rezoluțiile vizau o posibilă procedură de obstrucționare a Congresului, în urma refuzului cuplului de a se prezenta la audieri. În cele din urmă, comisia a decis să amâne votul, pentru a evalua dacă cei doi vor coopera cu ancheta.
Dacă ar fi fost adoptate, recomandările ar fi putut duce la inițierea unui act de acuzare de către Departamentul de Justiție, condus de Pam Bondi, o susținătoare fidelă a fostului președinte Donald Trump. Într-un astfel de scenariu, Bill și Hillary Clinton ar fi riscat până la 12 luni de închisoare.
Cuplul Clinton a denunțat ancheta ca fiind una cu „motivații pur politice”. Totuși, comisia Congresului a insistat asupra audierii, invocând relația de prietenie de lungă durată dintre Bill Clinton și finanțatorul Jeffrey Epstein.
O figură influentă a înaltei societăți din New York în anii ’90 și 2000, Epstein a fost acuzat că a exploatat sexual peste o mie de tinere, inclusiv minore. Acesta a fost găsit spânzurat în celula sa dintr-o închisoare din New York, în 2019, înainte de a fi judecat, moartea sa alimentând numeroase teorii ale conspirației.
Bill Clinton a recunoscut că a călătorit de mai multe ori cu avionul privat al lui Epstein, însă a declarat în 2019 că nu mai vorbise cu acesta de peste un deceniu. Fostul președinte a negat constant că ar fi avut cunoștință despre infracțiunile comise și nu se confruntă, în prezent, cu repercusiuni legale legate de această relație.
„Nimeni, fie că este fost președinte sau simplu cetățean, nu poate ignora în mod deliberat o citație emisă corespunzător de Congres fără consecințe”, a avertizat alesul republican James Comer, șeful comisiei de anchetă, înainte de anunțul privind cooperarea cuplului Clinton.
Între timp, Departamentul de Justiție a publicat vineri o nouă serie de documente legate de cazul Epstein, susținând că respectă o lege adoptată în noiembrie anul trecut. Autoritățile au subliniat că simpla menționare a unui nume în dosar nu implică automat o faptă penală, însă documentele scot la iveală legături între Epstein și mai multe personalități publice care au negat anterior orice asociere.