Bogdan Antonescu, despre tornadele din SUA: Un astfel de fenomen nu s-a mai produs din 18 martie 1925. Dacă se dovedește că traiectoria uneia dintre tornade a fost de 320-350 de kilometri, e un nou record pentru SUA (VIDEO)

Bogdan Antonescu, despre tornadele din SUA: Un astfel de fenomen nu s-a mai produs din 18 martie 1925. Dacă se dovedește că traiectoria uneia dintre tornade a fost de 320-350 de kilometri, e un nou record pentru SUA (VIDEO)
Captură Video - Nature Talks / Youtube

Peste o sută de oameni au murit weekendul trecut în SUA, după ce zeci de tornade au lovit patru state.

Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme, a declarat luni, pentru B1 TV, că un astfel de fenomen nu s-a mai produs din 18 martie 1925, iar dacă analizele vor arăta că una dintre tornade a avut traiectoria de peste 320 de kilometri, atunci a fost stabilit un nou record pentru SUA.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Bogdan Antonescu, despre tornadele produse în SUA

Întrebat cât de surprinzător este fenomenul produs în SUA, Antonescu a răspuns: „E destul de surprinzător. În SUA, în fiecare an sunt observate cam 1.500 de tornade, dintre care aproximativ 25 sunt în decembrie. Deci tornade în decembrie nu e ceva neobișnuit, ceea ce a fost neobișnuit a fost amploarea fenomenului, că au fost așa multe tornade care au afectat o zonă relativ mică, faptul că această tornadă de o intensitate foarte mare a afectat în timpul nopții. Tornadele în timpul nopții nu sunt un fenomen rar, dar nu sunt așa de violente. Din nou, una dintre tornade a fost excepțională prin faptul că a avut o traiectorie foarte mare”.

„Un astfel de fenomen nu s-a mai produs din 18 martie 1925. Ăsta e un eveniment de referință pentru cercetătorii din domeniul tornadelor. Deci de atunci n-au mai avut un fenomen de o asemenea amploare numai că atunci au fost mai multe victime din cauza situației socio-economice de la acea perioadă. Acum, din nou, sunt tornade care au produs un impact foarte mare.

Fenomentul urmează să fie analizat mai în detaliu. Dacă traiectoria acestei tornade se dovedește a fi reală, adică 320 de kilometri până la 350 de kilometri, e un nou record pentru SUA”, a mai spus specialistul.

Bogdan Antonescu, despre schimbările climtice și tornade ca fenomen meteo extrem

„Nu știm așa de multe lucruri, nu putem să le proiectăm în viitor așa de ușor cum facem, de exemplu, proiecții pentru temperatură sau precipitații. Tornadele sunt un fenomen foarte particular în care sunt o mulțime de ingrediente care trebuie să fie în același timp și în același loc și atunci e greu să spunem ce se va întâmpla în viitor cu tornadele.

Dar sunt speculații. Ingredientele care duc la apariția tornadelor – umiditate crescută în atmosferă, temperaturi ridicate, forfecare pe vertificală a vântului -toate astea se vor schimba în viitor și ne așteptăm să avem condiții mai frecvente de apariție a furtunilor, dar nu putem spune care dintre aceste furtuni vor fi mai frecvente. Pot fi tornadele, dar pot fi și furtunile cu grindină sau cele care produc precipitații intense într-un interval scurt de timp.

E adevărat, dacă ne uităm doar la acest eveniment, e greu să spunem dacă el e asociat schimbărilor climatice. Avem capacitatea să facem asta dar o să dureze ceva până specialiștii își dau seama dacă putem atribui acest fenomen schimbărilor climatice.

Per ansamblu există o influență asupra fenomenelor severe, asupra tornadelor, din partea schimbărilor climatice, dar nu e clar acum care e aceasta”, a mai spus Bogdan Antonescu.

Acesta a mai precizat că în SUA în ultimii ani au apărut tornade în zone atipice care până acum nu se confruntau cu astfel de fenomene meteo extreme. Specialistul a mai penctat că trebuie să reducem emisiile de dioxid de carbon și de alte gaze cu efect de seră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
18:32 - Poliţiştii ieşeni caută patru tineri care au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit. Dacă i-ați văzut, sunați la 112! (FOTO)
18:28 - Localitate din România unde un apartament cu două camere poate fi cumpărat cu 6000 euro…mobilat. Te-ai muta acolo?
18:13 - DIICOT renunță la urmărirea penală față de o redacție căreia îi blocase activitatea și recunoaște că publicarea unui articol a dus la arestarea unui agresor
18:11 - Dana Dărăban, ACUE: Românii riscă să primească facturile la gaze și curent cu întârziere
18:01 - UE va legifera centralizarea informațiilor referitoare la sănătatea cetățenilor, politici de gestionarea a epidemiilor dar și procedurile de achiziție a medicamentelor în statele membre
17:50 - Marius Pașcan îi critică dur pe liberalii Virgil Popescu și Nicolae Ciucă: A ajuns un măscărici acest ministru. E un demagog sadea / Prăbușirea Armatei în sondaje are legătură și cu generalul din fruntea Guvernului (VIDEO)
17:48 - Directorul CIA susține că Putin nu va ezita să apeleze la arsenalul militar nuclear: „Poate fi destul de periculos și nesăbuit”
17:24 - Edi Iordănescu, scrisoare către fanii naționalei după campania dezolantă din Liga Națiunilor: „Fotbaliștii noștri sunt în pragul în care randamentul lor trebuie să atingă nivelul maxim”
17:24 - Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, anunță că 200.000 de noi recruți au ajuns în forțele armate ruse
17:13 - Consiliul Federației Ruse a votat anexarea. Mai urmează doar semnătura lui Putin