Când va ajunge apa poluată din Ucraina pe litoralul românesc

Când va ajunge apa poluată din Ucraina pe litoralul românesc
6 iunie 2023 - Barajul Nova Kakhovka din regiunea ucraineană Herson a fost distrus. Sursa foto: captură video Twitter @OstapYarysh

Apa contaminată cu substanțe chimice și agenți patogeni în urma distrugerii barajului ucrainean Nova Kahovka ar urma să ajungă pe litoralul românesc în aproximativ zece zile, scrie adevarul.ro.

Apa contaminată cu substanțe chimice, aproape de litoralul românesc

În prezent, conform unor surse militare ucrainene, apa contaminată cu substanțe chimice și alte substanțe toxice preluate din latrine, gropi de gunoi și cimitire, dar și cu resturi de animale înecate și zeci de mii de pești morți, conform nytimes.com, a trecut de zona Odessei.

Până acum, apa infectată inclusiv cu bacteria care poate cauza holera, a acoperit deja peste 1.000 de kilometri pătrați din Marea Neagră,

„Depinde în mare măsură de starea vremii. Cert este că în următoarea săptămână, poate puțin mai mult, poluarea va ajunge în zona noastră“, a precizat Florin Timofte, președintele Consiliului Științific al INCDM, pentru „Adevărul“.

Autoritățile române vor trimite în larg, într-o misiune de câteva zile, o navă specializată pentru a monitoriza calitatea apei din Marea Neagră.

Experții avertizează că există riscul ca aceste ape infestate să fie periculoase pentru sănătatea publică:

„Impactul aprovizionării cu apă, al sistemelor de canalizare și al serviciilor de sănătate publică din regiune nu poate fi subestimat“, a declarat doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

La rândul ei, citată de healthpolicy-watch.news, Teresa Zakaria, responsabil tehnic al OMS pentru răspuns în situații de urgență, s-a referit direct la propagarea virusului care provoacă holera.

Pe de altă parte, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a precizat, luni, că pe canalele oficiale ale instituţiilor europene şi organismelor internaţionale nu s-a primit nicio alertă cu privire la riscul de răspândire a bolilor cu transmitere digestivă, ca urmare a situaţiei create prin ruperea barajului din Ucraina.

Instituția a precizat însă că situația calității apei Mării Negre va fi monitorizată permanent prin prelevarea unor probe în județele Tulcea și Constanța din toate zonele de îmbăiere și dacă apar probleme se vor lua măsuri imediate.

„Până în acest moment nu am fost înştiinţaţi cu privire la înregistrarea unor rezultate neconforme. În cazul în care, în urma analizelor rezultă o posibilă contaminare a apei costiere, populația va fi înștiințată iar îmbăierea va fi interzisă. Specialiştii INSP urmăresc permanent site-urile şi recomandările oficiale şi pot reacţiona în cazul în care există posibilitatea unei contaminări neaşteptate a unor factori de mediu”, a precizat instituția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`