După ce s-a întors din vacanta petrecută în Grecia, o româncă a povestit pe rețelele de socializare de ce tratament a avut parte în acel loc. Românca a scris despre ce părere au grecii despre românii de acolo, dar și cum sunt văzuți turiștii din țara noastră.
Pentru a putea transmite un mesaj despre experiența pe care a avut-o în Grecia, româncă a postat pe o pagină de Facebook, mai multe detalii cu privire la acest aspect, conform cancan.ro.
În mesajul de pe Facebook femeia a povestit că tarifele nu au crescut așa de mult în anul 2022, dar grecii au redus porțiile de mâncare și au scos din meniuri garniturile. Aceasta este una dintre metodele la care a apelat industria elenă a ospitalității pentru a compensa scumpirile, iar mulți turiști nu își dau seama de acest lucru.
„A fost bine, mult mai bine decât ar fi fost la noi! Drumul lung, bucurie mare că reușesc și anul acesta să merg în concediu. Prețurile nu mi s-au părut cu mult mai scumpe ca în anii trecuți, pe ici colo grecii au micșorat cantitățile sau au scos garniturile (marketing bun)”, a transmis femeia pe rețelele de socializare.
De asemenea, turista româncă a mai adăugat faptul este deranjată de remarca pe care o aude aproape mereu când merge în vacanță „este plin de români”, conform sursei citate.
„Așa și?! Cu ce vă deranjează? Recomandați-mi un loc unde nu sunt români! Poate pe lună! Nu prea avem loc unii de alții pe alte meleaguri! Ar trebui să ne dăm reset și să-i observăm și pe ceilalți, suntem cu muuult peste sârbi, bulgari, nemți, englezi care atunci când nu sunt taxați la buzunar cu amenzi se comportă mizerabil! În rest, să vă bucurați de vacanțe frumoase, că le meritați”, a mai spus femeia.