Chile își redeschide granițele după doi ani de izolare: „Traficul la frontieră va fi normalizat”

Chile își redeschide granițele după doi ani de izolare: Traficul la frontieră va fi normalizat
Sursa Foto: Captură Video Youtube/ Alessandro Recupero

Chile a anunţat redeschiderea duminică a 22 de puncte de trecere a frontierei terestre cu Argentina, Bolivia şi Peru care au fost  închise de la 17 martie 2020 pe fondul pandemiei de Covid-19, conform agenția AFP, citată de Agerpres.

„Duminică aceasta, 1 mai, traficul la frontieră va fi normalizat”, se observă pe contul de Twitter al serviciului de frontieră al Ministerului chilian de Interne. Prin aceste puncte de trecere a fost permis doar accesul mărfurilor, fiind închise pentru alte persoane.
 În momentul de față există trei niveluri de alertă şi din această duminică frontierele urmează să funcţioneze la nivelul 1, acest lucru însemnând că nu există restricţii privind călătoriile în interiorul sau în afara ţării.

Condițiile de călătorie în Chile

Testul PCR înainte de călătorie este recomandat, însă, călătorii care sosesc în Chile,  pot fi testaţi aleatoriu. De asemenea, trebuie completat un formular de sănătate, iar străinii nestabiliți în țară trebuie să prezinte o asigurare de sănătate în cazul în care sunt trataţi pentru COVID-19.

În cazul în care alerta revine la nivelul 3 maxim, vor fi impuse din nou restricţii. În luna noiembrie, aeroportul din Santiago de Chile a fost redeschis, urmat de cinci puncte de trecere a frontierei cu Argentina la 22 decembrie. Au fost redeschise și  terminalele din oraşele Antofagasta şi Iquique, potrivit hotnews.com

Peste 11 milioane de chilieni au fost vaccinati

Chile are o populație de  peste 19 milioane de locuitori și a înregistrat peste  3 milioane jumate de cazuri de coronavirus şi 57.539 de decese începând cu 8 martie 2020.

 Chile a extins  în luna noiembrie vaccinarea anti-Covid pentru copiii ce au împlinit vârsta de 3 ani, fiind una dintre primele țări din lume care au introdus vaccinarea împotriva coronavirusului pentru copii cu această vârstă.

În luna iulie a anului trecut, datele înregistrate au arătat că  peste 11 milioane de chilieni au fost vaccinati cu schema completa de imunizare, potrivit statisticilor oficiale prezentate  de autoritatile sanitare.

Tot atunci, guvernul chilian a anuntat, întoarcerea elevilor in unitatile scolare, unde cursurile cu prezenta fizica au fost suspendate într-o maniera aproape permanenta din martie 2020, precum si redeschiderea multor magazine, care erau inchise de mai multe luni, conform ziare.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`