Cinci români implicați în accidentul produs de un șofer beat și drogat în Spania. Au murit trei persoane și au fost rănite alte șase

Cinci români implicați în accidentul produs de un șofer beat și drogat în Spania. Au murit trei persoane și au fost rănite alte șase
Image by Gianni Crestani from Pixabay

În accidentul grav care s-a produs duminică într-un tunel din sudul Spaniei au fost implicați cinci români, notează publicația andaluză Ideal, potrivit Libertatea.

Cinci români implicați în accidentul din Spania

Un microbuz s-a ciocnit de peretele unui tunel de pe A-7, în apropiere de Rubite (Granada), într-un accdent soldat cu moartea a trei persoane și rănirea altor șase.

În mașină erau cinci români și cinci senegalezi, scrie presa spaniolă, care nu a oferit și alte detalii despre identitatea victimelor și nu a menționat ce naționalitate aveau oamenii care au decedat.

Șoferul era beat și drogat

Testele efectuate au arătat că șoferul consumase alcool și droguri.

Acum este acuzat de ucidere prin imprudență, vătămare și conducere sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor, iar justiția spaniolă a dispus arestarea sa. Întrucât este încă rănit, se află în spital și primește îngrijiri medicale, dar este păzit de polițiști.

Cei 10 oameni din microbuz erau specialiști în reparații și lucraseră în Castell de Ferro. La momentul accidentului se îndreptau spre reședința lor din El Ejido.

Se crede că șoferul a ațipit și a pierdut controlul volanului.

Surse din spitale au confirmat pentru Europa Press că trei dintre răniți sunt încă internați, iar starea lor este stabilă. Este vorba despre două persoane cu vârste de 34 de ani care se află la o unitate sanitară din Granada, respectiv o tânără de 24 de ani care este la un spital din Santa Ana de Motril.

Tags: