Surpriză în timpul celei de-a doua dezbateri prezidențiale din SUA. Kristen Welker, moderatoarea confruntării este a doua femeie de culoare care conduce discuţia electorală a doi candidaţi americani.
Kristen Welker (44 de ani) este a doua femeie de culoare din istoria SUA care moderează o dezbatere prezidenţială, după Carole Simpson, care a făcut acest lucru în 1992. Kristen este corespondentă NBC News la Casa Albă din 2011.
Moderatorul primei întâlniri faţă în faţă dintre Trump şi Biden, care a avut loc în Cleveland (statul Ohio), jurnalistul Chris Wallace, a mărturisit joi că a fost invidios pe felul în care s-a desfăşurat dezbaterea moderată de Welker, în contextul în care dezbaterea condusă de el a fost afectată de nenumărate întreruperi, majoritatea din partea lui Trump. „Sunt invidios, mi-ar fi plăcut să moderez această dezbatere”, a declarat Wallace la postul la care lucrează, Fox News.
Kristen Welker ar fi avut un conflict cu actualul președinte și candidat al republicanilor, Donald Trump. Acesta nu s-a ferit să o catalogheze drept „groaznică şi nedreaptă”.
Cu toate acestea președintele SUA și-a schimbat total atitudinea în contextul celei de-a doua dezbateri prezidențiale din SUA. Trump a descris-o acum pe Welker ca fiind „foarte profesionistă”, după ce jurnalista NBC News a moderat ultima dezbatere înainte de alegerile din SUA, programate pe 3 noiembrie.
„Apropo, respect mult forma în care gestionaţi asta, trebuie s-o spun”, i-a transmis Trump lui Kristen Welker în mijlocul dezbaterii cu contracandidatul său democrat Joe Biden, care a avut loc în capitala muzicii country, Nashville, statul Tennessee, scrie Digi 24.