Rishi Sunak a devenit noul lider al Partidului Conservator și viitor premier al Marii Britanii. Politicianul în vârstă de 42 de ani are părinți de origine indiană și devine primul premier britanic cu origini asiatice.
Ales deputat Conservator în 2015 în circumscripția Richmond din comitatul Yorkshire, nord estul Angliei, el a îndeplinit funcția de ministru adjunct, responsabil cu administrația locală (2018 – 2019), ministru adjunct al finanțelor (2019 – 2020) și ministru de finanțe (2020 – 2022). În referendumul din 2016 Sunak a sprijinit ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Sunak a absolvit studii de filosofie, politică și economie la Universitatea Oxford și a făcut un masterat de economie la Universitatea Stanford din California.
Înainte de a intra în politică, el a lucrat în sectorul financiar, printre companii numărându-se și Goldman Sachs. La Stanford el a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Akshata, fiica miliardarului indian N.R: Narayana Murthy, fondatorul companiei Infosys. Sunak și soția sa au o avere estimată de Sunday Times la 730 de milioane de lire sterline.
Sunak, născut la Southampton în sudul Angliei, este fiul unor imigranți indieni din Africa. Tatăl său, de profesie medic de familie, a emigrat din Kenya, în timp ce mama sa, farmacistă, provine din Tanganyka (ulterior Tanzania). Bunicii și părinții săi au emigrat în Marea Britanie după obținerea independenței de către cele două state, când minoritatea indiană a devenit indezirabilă, fiind văzută ca o populație colonizată de britanici acolo și folosită ca un agent exploatator. Sunak este de religie hindusă.
Regele Charles se va întoarce la Londra în această după-amiază de la Sandringham, moșia sa din Norfolk.
Potrivit surselor din palat, aceasta nu este o schimbare de plan ca răspuns la știrile de astăzi despre următorul ocupant al reședinței de la 10 Downing Street, ci era un aranjament deja în vigoare.
Nu s-a anunțat încă un orar, dar va trebui să existe o audiență între Regele Charles și noul premier, Rishi Sunak, precum și prim-ministrul demisionar, Liz Truss.
Aceste întâlniri vor avea loc în decorul tradițional al Palatului Buckingham, mai degrabă decât în Balmoral, unde luna trecută Liz Truss a călătorit pentru a o întâlni pe regretata Regina.
În scurtul său mandat la cârma guvernului britanic, Liz Truss a reușit să prăbușească lira sterlină, să crească inflația în mod necontrolat și să ducă la majorarea ratelor la creditele ipotecare, a declarat Nicu Ion, consilier la Primăria Newcastle, joi, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.