Coreea de Nord: Posibilă reluare a testelor cu rachete nucleare. Agenția de stat: Țara trebuie să se pregătească de o confruntare pe termen lung cu „imperialiştii americani”

Coreea de Nord: Posibilă reluare a testelor cu rachete nucleare. Agenția de stat: Țara trebuie să se pregătească de o confruntare pe termen lung cu „imperialiştii americani”
Phenianul planifică primul test al unei arme nucleare:„Coreea de Nord va fi tentată să întreprindă o nouă acţiune provocatoare”. Foto: Hepta - DPA Images

Coreea de Nord ia în calcul reluarea testelor cu rachete nucleare şi balistice cu rază lungă de acţiune. Subiectul a fost discutat la o reunine a Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor, condus de Kim Jong-un. În cadrul ședinței s-a discutat și despre „politica ostilă şi ameninţarea militară a Statelor Unite”.

Coreea de Nord, discuții despre reluarea testelor cu rachete nucleare

Potrivit informaţiilor difuzate de agenţia oficială nord-coreeană KCNA, țara se pregătește de „o confruntare pe termen lung” cu SUA.

„Politica ostilă şi ameninţarea militară a Statelor Unite a atins un prag al pericolului care nu mai poate fi ignorat”, iar reuniunea Biroului Politic „a ordonat (…) să se examineze rapid problema reluării” tuturor activităţilor suspendate temporar, a raportat KCNA, preluată de Agerpres.

În 2018, Kim Jong-un a anunţat un moratoriu asupra testelor nucleare şi cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune, spunând că obicetivele au fost îndeplinite, dar a amenințat cu ridicarea moratoriului după eșecul negocierilor cu fostul președinte american Donald Trump.

Potrivit agenției oficiale nord-coreene, „Statele Unite au calomniat statul nostru şi au comis actul lipsit de sens de a adopta mai mult de douăzeci de măsuri de sancţionare”, iar Coreea de Nord trebuie să „se pregătească pentru o confruntare pe termen lung cu imperialiştii americani”.

Coreea de Nord a făcut deja lansări de rachete

De la începutul anului, nord-coreenii au efectuat mai multe lansări, inclusiv două rachete tactice ghidate.

Chiar de la începutul anului, paza de coastă a Japoniei a anunțat că nord-coreenii au lansat o rachetă balistică în largul coastei de est.

„De anul trecut, Coreea de Nord a lansat în mod repetat rachete, ceea ce este foarte regretabil”, a declarat premierul japonez Fumio Kishida.

Ulterior, KCNA a transmis că a fost lansată o rachetă hiperpersonică ce a atins cu succes o țintă.

În paralel, SUA au impus noi sancţiuni regimului de la Phenian.

Urmăriți B1TV.ro și pe