Mallorca, una dintre cele mai vizitate insule europene, trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Din ce în ce mai multe afaceri tradiționale se închid, în timp ce turiștii care altădată aduceau prosperitate cheltuie acum foarte puțin. Fenomenul a devenit atât de vizibil încât localnicii au inventat porecle pentru acest nou tip de vizitatori.
Unul dintre cele mai simbolice exemple este magazinul universal Ca Donya Angela, care își va închide porțile după 340 de ani de activitate. Proprietarul, Miquel Aguiló, cel care reprezintă a unsprezecea generație a familiei, a explicat motivele: „Strada s-a schimbat prea mult. Nu ne mai potrivim aici.”, relatează Blick.
Schimbările aduse de noul tip de turism au redus veniturile semnificativ. Tot mai mulți vizitatori aleg să petreacă timpul pe insulă fără să consume local. În loc să mănânce la restaurante, mulți își aduc mâncarea de acasă sau cumpără produse ieftine din supermarketuri. Localnicii îi numesc ironic „turiștii motorină” sau „turiștii chiflelor”, oameni care vizitează dar nu contribuie la economia locală.
Problema este una extinsă. Potrivit datelor publicate de presa spaniolă, 370 de restaurante din Mallorca s-au închis doar anul trecut. Experții avertizează că anul acesta cifra ar putea fi și mai mare. Printre victimele recente se numără și magazinul de bijuterii Sant Joan, care își va înceta activitatea la finalul anului.
Proprietarul, Joan Campins, a explicat pentru Diario de Mallorca: „Exista o industrie turistică cu o putere de cumpărare mai mare, mult mai puternică. Totul s-a înrăutățit.”
Declinul consumului local are efecte în lanț: dispar locuri de muncă, scad veniturile din taxe, iar afacerile mici nu mai pot rezista.
Un alt motiv al crizei îl reprezintă creșterea explozivă a prețurilor imobiliare. În ultimul an, prețurile locuințelor din Mallorca au crescut cu peste 11%, transformând insula într-una dintre cele mai scumpe zone din Spania.
Această evoluție a atras atenția investitorilor străini, mai ales a celor din Statele Unite, care cumpără tot mai multe proprietăți de vacanță. Rezultatul? Chiriile au urcat semnificativ, punând o presiune uriașă pe micii antreprenori locali, care nu mai pot face față costurilor.
Astfel, insula care altădată trăia din turism și comerț local riscă să devină un loc rezervat doar celor cu venituri ridicate, în timp ce tradițiile și afacerile de familie dispar treptat.