Decretul liderului de la Kremlin oferă tuturor ucrainenilor calea către cetățenia rusă

Decretul liderului de la Kremlin oferă tuturor ucrainenilor calea către cetățenia rusă
Sursa Foto: Hepta.ro

Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret de extindere a procesului simplificat de naturalizare a Rusiei pentru toți cetățenii ucraineni.

Măsura a fost implementată inițial doar în teritoriile ucrainene ocupate de invadatori, dar acum se extinde pentru toți ucrainenii, potrivit Reuters.

Vladimir Putin vrea să-i transforme pe ucraineni în ruși

Locuitorii din întregul teritoriu al Ucrainei au acum posibilitatea de a obține mai rapid cetățenia rusă. Pe 11 iulie, președintele rus Vladimir Putin a emis decretul corespunzător, care a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice al Rusiei.

Cetăţenii Ucrainei (…) dispun de dreptul de a solicita cetăţenia Federaţiei Ruse conform procedurii simplificate”, se arată în decretul semnat de dictatorul rus.

Anterior, o procedură simplificată de dobândire a cetățeniei ruse se aplica doar rezidenților din teritoriile separatiste autoproclamate ale Republicii Populare Donețk (RPD) și Republicii Populare Lugansk (RPL) din estul Ucrainei, pe care Rusia încearcă să le „elibereze” de sub controlul Kievului, precum și din regiunile ocupate de Rusia Kherson și Zaporizhzhia, a relatat agenția de presă de stat TASS.

Totodată, copiii ucraineni născuți după izbucnirea invaziei, în data de 24 februarie, în regiunea Herson, vor primi automat cetățenie rusă, spunea, în iunie, un oficial de la Moscova.

Copiii născuți după 24 februarie în regiunea Herson vor primi automat cetățenia Federației Ruse”, a transmis Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militare-civile impuse de Rusia în regiunea ocupată Herson pentru agenția de presă rusă RIA Novosti, potrivit Digi24.