Descoperire de senzație a arheologilor italieni, după un an de căutări! Echipacare lucrează în situl din zona Colosseumului a anunţat că a descoperit mormântul lui Romulus, fondatorul mitologic al Romei, potrivit Le Figaro.
Directorulparcului arheologic, Alfonsina Russo, califică descoperirea drept una „excepţională”, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie susținută o conferință de presă, anunță agenția italiană de presă ANSA.
În timpul săpăturilor din sectorul fostului Forum roman, arheologii au descoperit un sarcofag într-o cameră, sub fostul Deal al Capitoliului.Potrivit textelor antice și indicilor găsiți, ar putea fi vorbna de sarcofagul luiRomulus, unul din cei doi frați fondatori tradiţionaliaiRomei.
Şantierul a fost deschis după studierea aprofundată a documentelor lui Giacomo Boni,din 1899.Specialiştii au găsit aici un sarcofag de un metru şi 40 de cm lungime şi o piatră circulară „probabil un altar”. Ambele tăiate din aceeaşi rocă vulcanică ca cea de pe Dealul Capitoliului. Sarcofagul ar data din secolul al VI-lea înaintea erei noastre.
Potrivit mitologiei romane, gemenii Romulus şi Remus, copii ai zeului Marte şi ai preotesei Rhea Silvia, au fost separaţi de mama lor din ordinul bunicului lor, regele Numitor. Abandonaţi într-un coş pe fluviul Tibru, ei au fost găsiţi de o lupoaică care i-a alăptat. Deveniţi adulţi, ei decid să înfiinţeze un oraş pe locul unde şi-au petrecut copilăria. Dar, într-o luptă pentru a stabili cine să domnească şi cum să se numească oraşul, Romulus îl ucide pe Remus.
În 1906, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la încoronarea Regelui Carol I a domnitor al României și 1800 de ani de la cucerirea romană a Daciei, municipalitatea Romei a dăruit bucureștenilor o copie a celebrului monument roman „Lupa Capitolina”, care o reprezenta pe legendara lupoaică care i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus, întemeietorii Romei.
Copia din bronz, realizată de un sculptor grec anonim, se află amplasată din 2010 pe Bd. I. C. Brătianu din București.
![]()
![]()