Dildo, nu drone: Ucrainenii au spart contul unui luptător rus și au cumpărat jucării sexuale de 25.000 de dolari

Dildo, nu drone: Ucrainenii au spart contul unui luptător rus și au cumpărat jucării sexuale de 25.000 de dolari
Foto simbol: Hepta.ro / Zuma Press / Victor Berzkin

Activiștii ucraineni susțin că au spart contul de cumpărături online al unui militar voluntar rus care achiziționa drone pentru forțele ruse – și au cheltuit banii pe jucării sexuale, relatează Politico.

Ucrainenii au cumpărat jucării sexuale de 25.000 de dolari cu contul luptătorului rus

Grupul Kiber Sprotyv (Rezistența Cibernetică) susține că a vizat contul de AliExpress al lui Mikhail Luchin – prieten cu bloggerul militar rus Vladlen Tatarsky (aka Maxim Fomin), care a fost ucis în explozia de duminică de la Sankt Petersburg. Luchin strângea bani ca să cumpere drone pentru trupele ruse din Ucraina.

„Este un criminal de război, voluntar, blogger, iar acum proprietar de dildo”, au declarat hackerii, care au publicat capturi de ecran cu momentul în care au folosit contul de AliExpress al lui Luchin, cont prin care ucrainenii susțin că au achiziționat jucării sexuale în valoare de 25.000 de dolari.

Luchin, mai spun ucrainenii, intenționa să cheltuie banii pe drone pentru armata rusă.

Luchin a confirmat că adresa sa de email și contul său de AliExpress au fost sparte de hackerii ucraineni, dar susține că a reușit să recupereze cea mai mare parte a banilor cheltuiți – excepție făcând cei circa 200 de dolari dați pe jucării sexuale care au fost deja livrate. Rusul s-a arătat „trist” că „nu există suficiente rachete Kalibr” pentru a-i lovi pe hackeri.

În replică, Kiber Sprotyv l-a acuzat pe Luchin că minte când spune că a recuperat banii. Ulterior, rusul a scris o nouă postare pe Telegram, afirmând că intenționează să deschidă un sex shop în Rusia și să cumpere chiar mai multe drone decât plănuia inițial.