Disney Resort din Shanghai, închis forțat din cauza Covid-19. Mii de vizitatori au rămas în interior

Disney Resort din Shanghai, închis forțat din cauza Covid-19. Mii de vizitatori au rămas în interior
Sursa Foto: Flickr.com

Parcul de distracții Disneyland din Shanghai, și-a suspendat brusc activitatea, luni, 31 octombrie, ca parte a măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, iar vizitatorii care se aflau în parc în momentul deciziei au fost obligați să rămână acolo până primesc rezultatul negativ al unui test, informează Reuters.

Parcul tematic Disney din Shanghai, închis din cauza Covid

Reprezentanții Disneyland au transmis la ora locală 11:39 că vor închide imediat parcul și zonele înconjurătoare, inclusiv zona de cumpărături, pentru a se conforma unei directive a autorităților.

De asemenea, guvernul de la Shanghai a menționat, pe contul său oficial de pe rețeaua socială WeChat, că se interzice accesul sau ieșirea oamenilor și că toți vizitatorii din interior ar trebui să aștepte rezultatele testelor înainte de a putea pleca.

Persoanele care au fost la Disneyland din data de 27 octombrie și până în prezent vor fi obligați să se testeze de trei ori în trei zile.

Cu toate acestea, parcul de distracții a continuat să funcționeze pe parcursul închiderii pentru cei blocați în interior, conform mărturiilor de pe rețelele sociale. Un purtător de cuvânt a spus că parcul de distracții funcționează în „regim limitat” și că sunt respectate măsurile impuse de autoritățile chineze.

Pe data 30 octombrie autoritățile din Shanghai au raportat zece cazuri cu transmitere locală a coronavirusului, fiind vorba despre persoane fără simptome.

La începutul acestui an, Disney Resort din Shanghai a fost închis timp de peste trei luni în timpul lockdown-ului. Totodată, parcul a fost închis timp de două zile în luna noiembrie a anului trecut, cu peste 30.000 de vizitatori blocați înăuntru, după ce autoritățile au ordonat ca toți să fie testați într-un exercițiu de urmărire a contactelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România