După ”daunele misterioase” din Baltica, Marea Britanie achiziționează nave specializate în protejarea infrastructurii gazoductelor submarine. Și Finlanda își consolidează securitatea platformelor maritime

După ”daunele misterioase” din Baltica, Marea Britanie achiziționează nave specializate în protejarea infrastructurii gazoductelor submarine. Și Finlanda își consolidează securitatea platformelor maritime
sursă foto: captură YT

Marea Britanie va achiziționa două nave specializate pentru a proteja infrastructura submarină, precum cablurile sau conductele, a anunțat ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, citat de Reuters.

Oficialul a folosit sintagma ”misterioasele daune” pentru a justifica măsurile în consecință la daunele provocate gazoductelor Nord Stream, în cadrul unei conferințe a Partidului Conservator găzduită de Birmingham.

Rusia, principalul suspect în cazul distrugerii gazoductelor Nord Stream

În același context, acesta a adăugat că amenințarea la adresa infrastructurii britanice vine din partea Rusiei.

”Ar trebui să ne reamintească tuturor cât de fragilă este economia și infrastructura noastră în fața unor astfel de atacuri hibride … Internetul nostru și energia noastră depind în mare măsură de conducte și cabluri. Rusia nu face niciun secret din capacitatea sa de a viza astfel de infrastructuri”, a susținut oficialul britanic.

Nave specializate în ”război pe fundul mării”

Londra va achiziționa ”două nave specializate care au capacitatea de a menține în siguranță cablurile și conductele noastre” a precizat Wallace.

Astfel, prima navă de supraveghere multi-rol pentru un ”război pe fundul mării” va fi achiziționată chiar în cursul anului și va fi operațională până la sfârșitul lui 2023 iar cea de-a doua va fi construită în Regatul Unit.

Gazoductele Nord Stream 1 și 2 riscă să nu mai poată fi folosite dacă nu se efectuează lucrări de reparație pentru a nu permite apei sărate din Marea Baltică să inunde conductele odată cu evacuarea completă a gazului, fapt ce ar duce la o coroziune ireversibilă a acestora.

Și armata norvegiană a anunţat luni că a desfăşurat militari pentru a contribui la paza marilor platforme industriale de procesare de petrol şi gaze pe uscat, parte a unui efort mai larg de a spori securitatea, informează Reuters.

Urmăriți B1TV.ro și pe