Emmanuel Macron vrea înscrierea dreptului la avort în Constituție: „O victorie pentru asociațiile feministe” (VIDEO)

Emmanuel Macron vrea înscrierea dreptului la avort în Constituție: „O victorie pentru asociațiile feministe” (VIDEO)
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Sven Hoppe

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat miercuri, 8 martie, că vrea să includă în Constituție dreptul la întreruperile de sarcină.

Emmanuel Macron cere înscrierea întreruperilor de sarcină în Constituție

Cunoscuta feministă Gisele Haimi a fost omagiată de către Emmanuel Macron în cadrul unei ceremonii la Paris. Cu această ocazie, el a declarat că „progresele rezultate din dezbaterile parlamentare (…) vor permite, sper, să înscriem această libertate în textul nostru fundamental”.

Președintele francez a menționat că „în următoarele luni” ar putea fi adoptat un proiect de lege pentru revizuirea actualei Constituții.

Prin cele menționate, Macron ar fi deschis calea către legalizarea întreruperilor de sarcină printr-un vot al camerelor reunite ale Parlamentului, nu printr-un referendum.

Ideea propusă de președinte a fost apreciată de Fundația Femeilor care o consideră o „victorie pentru asociațiile feministe care cereau de mai mulți ani constituționalizarea întreruperilor voluntare de sarcină” afirmând că „este de asemenea un semnal pentru toate femeile din lume”, potrivit digi24.ro.

Asociația anti-avort Alliance Vita condamnă ideea, susținând că ar fi „ultima etapă către banalizarea unui act care pune în pericol mai multe vieți”.

Una dintre persoanele care s-au evidențiat în lupta pentru dreptul la avort după războiul din Algeria este avocata Gisele Halimi, decedată în iulie 2020, potrivit spuselor lui Emmanuel Macron.

De asemenea, Gisele Halimi a fost o susținătoare a independenței Algeriei denunțând folosirea torturii. Emmanuel Macron nu a anunțat mutarea rămășițelor ei pământești în Panteonul din Paris, loc în care se află mormintele unor mari personalități ale istoriei Franței.

Conducerea franceză asigură și acum că dosarul respectiv este „în continuare în curs”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`