Fiicele președintelui rus și soția ministrului de Externe, sancționate de autoritățile japoneze

Fiicele președintelui rus și soția ministrului de Externe, sancționate de autoritățile japoneze
Foto: Pixabay.

Un număr de 398 de ruși au fost sancționați de autoritățile japoneze. Activele acestora au fost înghețate. Printre persoanele afectate se numără fiicele președintelui rus Vladimir Putin și soția ministrului de externe Serghei Lavrov.

Guvernul Tokyo, atac dur la adresa lui Putin

Măsurile au fost aprobate de guvernul de la Tokyo, aşa cum anunţase de vineri premierul Fumio Kishida.

Acesta a precizat că Japonia îşi va reduce importurile de cărbune din Rusia şi va avea în vedere sistarea lor în viitor.

Potrivit premierului, pentru a stabili ce sancţiuni vor mai fi adoptate împotriva Moscovei, Japonia s-a consultat cu partenerii din G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit şi SUA.

Vorbind despre atrocităţile comise de soldații ruși pe teritoriul Ucrainei, Kishida le-a numit pentru prima dată „crime de război”, relatează Agerpres.

Familiile oficialilor ruși, sancționate de Occident

Marea Britanie a urmat exemplul Statelor Unite și le-a adăugat, zilele trecute, pe lista sancțiunilor pe fiicele lui Vladimir Putin și Seghei Lavrov, președintele și ministrul de externe din Federația Rusă, în ceea ce Londra a descris ca fiind un efort care țintește stilul de viață de care se bucură cei din anturajul liderului de la Kremlin, transmite Reuters.

După ce a început invazia rusă în Ucraina, Occidentul a anunțat valuri succesive de sancțiuni pentru elitele înstărite ale Moscovei, pentru industriile-cheie și pentru accesul rușilor la sistemul financiar internațional.

O actualizare a sancțiunilor britanice arată o înghețare a activelor în cazul Katerinei Tihonova și Mariei Voronțova, fiicele lui Vladimir Putin cu prima sa soție, Liudmila, dar și în cazul Ekaterinei Vinokurova, fiica lui Serghei Lavrov.

Toate cele trei au fost deja sancționate de Statele Unite.