Tiger Woods a fost implicat într-un accident grav de mașină, marți, în apropiere de Los Angeles. Legendarul jucător de golf a fost dus la spital, unde a fost operat, și este conștient, și se recuperează după intervenția chirurgicală, potrivit comunicatului de presă transmis pe contul său oficial de Twitter.
Tiger Woods, care în prezent se recuperează într-un salon de spital, a suferit multiple răni la picior și era captiv, dar conștient atunci când echipele pentru intervenții de urgență au ajuns la fața locului. Accidentul s-a produs marți, când golferul a ieșit de pe o șosea a statului american California și s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina în care se afla doar el. Drumul respectiv, unul cu multe curbe, este deja renumit pentru accidente, au precizat autoritățile locale, potrivit CNN.
În vârstă de 45 de ani, Tiger Woods conducea prin Rancho Palos Verdes, în apropiere de Los Angeles, marți, la ora locală 7 dimineața, când SUV-ul pe care îl conducea a depășit linia mediană, a tăiat două benzi, lovind o bordură și în cele din urmă un copac, sfârșind pe partea laterală, pe un teren viran de lângă șosea.
Adjunctul șerifului din Comitatul Los Angeles, primul care a ajuns la fața locului, spune că l-a găsit pe celebrul sportiv încă așezat pe scaunul șoferului, purtând centura de siguranță. Golferul era lucid și a reușit să îi spună oficialului că numele său este Tiger.
Multiplul campion la golf era lucid și calm, posibil în stare de șoc, și nu părea să fie îngrijorat de rănile sale în acel moment, a explicat Carlos Gonzalez.
Echipele de salvare au folosit un instrument specializat și chiar și un topor pentru a reuși să îl extragă pe Tiger Woods din automobil. Ulterior, sportivul a fost transportat la un spital din apropiere.
Pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a petrecut accidentul, autoritățile au deschis o anchetă și au menționat că niciun alt autovehicul nu pare să fi fost implicat în accident.
Între timp, poliția californiană a anunțat că nu s-a găsit „nicio probă” care să ateste că Tiger Woods ar fi condus sub influența alcoolului, a drogurilor sau a unor medicamente la momentul accidentului de marți dimineață.
Primul polițist sosit la fața locului a ținut să menționeze și că Tiger Woods a avut mare noroc că a scăpat cu viața, deznodământ la care au contribuit atât mașinape care o conducea, cât și faptul că purta centura de siguranță.
„Maşina condusă – un SUV de lux – şi faptul că avea centura de siguranţă au contribuit la salvarea vieţii lui”,a adăugat poliţistul Carlos Gonzalez. El a mai spus că porţiunea de drum pe care s-a produs accidentul era una în coborâre, cu multe curbe, potrivit Digisport.ro.
Tiger Woods are un palmares de o anvergură deosebită în golf, palmares care include 15 titluri de Grand Slam,cu trei mai puţine decât mentorul său Jack Nicklaus, şi 82 de titluri PGA, un record pe care îl împarte cu compatriotul său Sam Snead.