Focuri de armă în apropierea Parlamentului de la Londra. Poliția vorbește despre un ”incident terorist”. Patru persoane au fost ucise și alte 20, rănite (VIDEO)

Focuri de armă în apropierea Parlamentului de la Londra. Poliția vorbește despre un ”incident terorist”. Patru persoane au fost ucise și alte 20, rănite (VIDEO)
Foto: theguardian.com

UPDATE 20.00Scotland Yard anunță că patru persoane au fost ucise în urma incidentelor de la Londra. Printre acestea se află un ofițer de poliție și atacatorul care a fost împușcat de forțele de ordine. Alte 20 de persoane au fost rănite, anunță autoritățile, informează News.ro.

UPDATE 19.00 Două persoane au fost ucise în incidentul terorist de la Londra, informează BBC. Este vorba despre o femeie și un ofițer de poliție.

UPDATE 18.00Potrivit jurnaliștilor de la Sky News, care citează mai mulți martori, cele două incidente de la Londra au legătură între ele. Bărbatul care a intrat cu mașina într-un grup de persoane pe podul Westminster și-a continuat apoi cursa și s-a izbit într-una din porțile de la Parlament. Aici ar fi ieșit cu cuțitul și ar fi încercat să forțeze intrarea în Parlament, a rănit un polițist, după care a fost împușcat.

În urma incidentelor din Capitala britanică, Facebook a activat funcția „Safety Check”, pentru ca oamenii din zonă să-i anunțe pe apropiați că sunt teferi.

BBC transmite, citând un medic de la Spitalul St. Thomască o femeie a murit, iar alți răniți se află într-o stare ”catastrofală”.

De asemenea, presa britanică transmite că două persoane suspecte au fost reținute pe podul Westminster.

UPDATE: Poliția metropolitantă transmite, într-un mesaj postat pe Twitter, că tratează atacul aramat de la Londra drept un incident terorist, potrivit RT.com.

Poliția londoneză vorbește despre un incident terorist

Focuri de armă în apropierea Parlamentului de la Londra, informează BBC News. Clădirea a fost blocată, iar premierul Theresa May a fost evacuatdin Parlament.

Potrivit unui fotograf al agenției Reuters, cel puțin 12 persoane ar fi fost rănite.

Într-un incident separat, o mașină ar fi intrat într-un grup de oameni peWestminster Bridge, rănind10 oameni. (Detalii AICI) Alți doi ar fi fost răniți de focurile de armă.

BBC transmite, citându-l pe parlamentarul David Lidington, că un ofițer de Poliție a fost înjunghiat în curtea Parlamentului. Alesul britanic a mai spus că presupusul agresor a fost împușcat de forțele de poliție.

Transportul în comun din zonă a fost blocat.

Focuri de armă în apropierea Parlamentului de la Londra

#DIRECT_ONE_9wc37n#

O mașină a intrat într-un grup de oameni pe Westminster Bridge

#DIRECT_ONE_1ttcfr#