Un avion a fost confiscat de către autorităţi chiar înaintea unei curse

Un avion a fost confiscat de către autorităţi chiar înaintea unei curse
Foto: objectifaquitaine.latribune.fr

O aeronavă de tip Boeing 737 a companiei Ryanair a fost confiscată de o autorităţile franceze chiar când aceasta era pe punctul de a decola de aeroportul din Bordeaux cu 149 e pasageri la bord, informează BBC.

Avionul, de 100 de milioane de dolari, a fost confiscat în contul unei datorii de o jumătate de milion de euro. Compania datora banii în urma unei condamnări a justiţiei europene, care a decis că a primit ajutoare de stat necuvenite.

Autoritatea de aviaţie civilă din Franţa a transmis că nu a permis aeronavei să decoleze deoarece aceasta era ”ultima soluție” la îndemâna statului.

Pasagerii au fost preluați de alt avion și au ajuns la destinație cu cinci ore întârziere, iar francezii şi-au recuperat banii şi au ridicat sechestrul pus asupra Boeing-ului.