Gest DISPERAT al unei femei! S-a SINUCIS după ce a pierdut CUSTODIA copiilor

Gest DISPERAT al unei femei! S-a SINUCIS după ce a pierdut CUSTODIA copiilor
Foto: telegraph.co.uk

Sheila Griffin, lucra ca asistentă socială și era în vârstă de 36 de ani. Femeia fusese achitată de autorități în urma unui proces lung care a durat doi ani.

Până ca Sheila să afle verdictul judecăţii, trei dintre cei patru copii ai săi se mutaseră deja cu tatăl lor, iar femeia a trebuit să ajungă din nou în fața autorităților, însă de data aceasta să lupte pentru a-i putea vedea, potrivittelegraph.co.uk.

Ea a dus o luptă grea cu depresia şi a avut patru tentative eşuate de sinucidere, dar în cele din urmă, femeia a fost găsită moartă în pat, de către bunica sa.

Înainte de a comite acest gest, Sheila a mărturisit că este dezamăgită de sistem şi s-a internat într-un spital de psihiatrie, spunând că are nevoie de ajutor „pentru a se lupta cu demonii săi".

Femeia l-a contactat pe fostul ei soţ pentru a stabili o întâlnire cu copiii cu numai două zile înainte de nefericitul incident. Cei doi au fost împreună timp de 18 ani și s-au cunoscut pe când avea doar 14 ani. După divorț femeia a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a făcut sex cu un minor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`