Candidata Partidului Democrat în alegerile prezidențiale din Statele Unite, Hillary Clinton, și-a recunoscut public înrângerea în fața lui Donald Trump într-un discurs pe care l-a rostit în fața susținătorilorâ, miercuri seară.
"L-am felicitat pe Donald Trump şi m-am oferit să lucrez împreună cu el pentru binele naţiunii noastre. Sper că va fi un preşedinte de succes pentru binele tuturor americanilor. Nu este rezultatul pe care ni l-am dorit şi pentru care am muncit din greu şi imi pare rău că nu am câştigat aceste alegeri!" a afirmat Hillary Clinton.
Hillary Clinton a îndemnat toată lumea să contribuie la o tranziție pașnică de putere și să îl întâmpine pe Trump cu tot respectul pe care îl merită un președinte.
"Donald Trump va fi preşedintele nostru, îi suntem datori să îl primim cu o minte deschisă şi să îi oferim o şansă să conducă. Constituţia noastră democrată susţine că puterea trebuie transferată în mod paşnic şi noi nu doar că respectăm asta, dar o preţuim" a precizat candidata democrată.
În final, Hillary Clinton le-a mulțumit tuturor celor care au fost în campanie și nu numai alături de ea și a îndemnat americanii să continue să rămână optimiști.
"Eu cred în continuare în America şi asta nu se va schimba niciodată!" a concluzionat Hillary Clinton.
Hillary Clinton și-a recunoscut înfrângerea în alegeri: "L-am felicitat pe Donald Trump şi m-am oferit să lucrez împreună cu el pentru binele naţiunii noastre"
#DIRECT_ONE_q121z7#