Panică pe aeroport: Două avioane s-au ciocnit chiar înainte de decolare

Panică pe aeroport: Două avioane s-au ciocnit chiar înainte de decolare
Sursă Foto: Pixabay

Incident aviatic grav a avut loc pe aeroportul internațional Chhatrapati Shivaji Maharaj din Mumbai, unde două aeronave pline cu pasageri s-au ciocnit la sol. În coliziune a fost implicat un avion al companiei Air India și unul aparținând operatorului IndiGo.

Cum s-a produs accidentul pe pistă

Incidentul a avut loc în timp ce zborul Air India AI 2732, care se pregătea de decolare către Coimbatore, aștepta pe pista de rulare. În acel moment, vârful aripii sale a intrat în contact cu cel al unei aeronave IndiGo (zborul 6E 791), care tocmai aterizase de la Hyderabad și se deplasa către terminal.

Reprezentanții Air India au confirmat că ambele avioane au suferit avarii la nivelul aripilor. Imediat după impact, procedurile de urgență au fost activate, potrivit spynews.

Care este starea pasagerilor după incident

Deși impactul a provocat o sperietură puternică celor aflați în interior, companiile aeriene au anunțat că toți pasagerii și membrii echipajelor au fost debarcați în siguranță, fără ca cineva să fie rănit. Air India a precizat că aeronava implicată a fost reținută la sol pentru verificări amănunțite, în timp ce călătorii au fost preluați de echipele de asistență pentru a fi transportați la destinație cu alte zboruri.

„Air India regretă neplăcerile cauzate. Siguranța pasagerilor și a echipajului nostru rămâne prioritatea noastră principală”, a transmis operatorul într-un comunicat oficial.

S-a deschis o anchetă pentru a se stabili cine este vinovat

Aeronavele implicate au fost retrase temporar și sunt inspectate tehnic  pentru a afla  cauza exactă. În paralel, autoritățile din aviației au deschis o anchetă pentru a stabili dacă eroarea a aparținut controlorilor de trafic aerian sau echipajelor de la manșă.

Compania IndiGo a subliniat că respectă toate protocoalele de siguranță și că colaborează deplin cu autoritățile pentru a clarifica circumstanțele în care cele două avioane au ajuns să se atingă pe pistă.

Ultima oră
07:36 - Guvernul modifică legislația privind stupefiantele, piața de capital și infrastructura verde. Investiție de peste 256 milioane lei pentru podul Albița-Leușeni
23:54 - Prețul florilor crește cu 30% de Valentine’s Day. Ce sume trebuie să pregătească românii pentru un buchet
23:50 - Dragoș Sprînceană estimează că AUR „a aruncat 10 milioane de euro pentru SUA, fără niciun rezultat”: „Vă dați seama cum puteau să beneficieze românii de acești bani?” / Ce a spus despre Nicușor Dan și politica externă a României (VIDEO)
23:32 - O nouă metodă de înșelăciune face victime în Bacău. Bătrâni păcăliți cu produse alimentare vândute la ușă
23:20 - Procurorii vor o pedeapsă mai grea pentru Constantin Țuțu, fostul deputat apropiat de Vladimir Plahotniuc
22:51 - Un pieton a fost la un pas să fie lovit de o mașină care a pierdut controlul din cauza acvaplanării: „Nici pe trotuar nu ești în siguranță” (VIDEO)
22:43 - Laura Cosoi, dezvăluiri despre viața de familie. Actrița a recunoscut că lucrurile nu sunt mereu roz alături de soțul ei
22:33 - Tatăl băiatului violat de Kristof Lajos, revoltat de înjumătăţirea pedepsei: „Să-şi dea demisia nea caisă ăla care mâine-poimâine o să ia pensii speciale”
22:08 - Un bebeluș ar fi murit după ce a consumat lapte praf. Produsul contaminat se găsește și în România
22:04 - Ce a pățit Dan Negru când a mers să-și plătească impozitele: „Pe banii tăi. Pe timpul tău. Pe nervii tăi” (FOTO)