Israelul va ataca din nou Iranul. IDF a pregătit avioanele de vânătoare

Israelul va ataca din nou Iranul. IDF a pregătit avioanele de vânătoare
Sursa foto: Hepta

Iranul a răspuns atacului Israelului și a lansat paru valuri de rachete balistice asupra capitalei Tel Aviv. Trei persoane au murit și alte zeci sunt rănite, arată un bilanț provizoriu. Iranul amenință pe toată lumea și spune că va lovi și alte țări care vor ajuta Israelul. Amenințarea vine după ce surse americane și israeliene au confirmat că SUA a ajutat la interceptarea rachetelor iraniene.

IDF, pregătită să atace din nou

Ministrul israelian al apărării a emis o declarație prin care a avertizat Iranul referitor la atacurile civile, conform observatornews.

„Dictatorul iranian îi ia ostatici pe cetățenii Iranului. …Aducând la viață o realitate în care ei, și în special locuitorii Teheranului, vor plăti un preț mare pentru daunele flagrante aduse cetățenilor Israelului. Dacă Khamenei continuă să tragă rachete asupra frontului intern al Israelului, Teheranul va arde”, a declarat Israel Katz.

IDF urmează să reia atacurile asupra obiectivelor din capitala Iranului, Teheran.

„IDF continuă conform planurilor sale operaționale, iar avioanele de vânătoare IAF (Forțele Aeriene Israeliene) sunt pregătite să reia atacurile asupra țintelor din Teheran”, au declarat șeful Statului Major General al IDF, Eyal Zamir, și șeful Forțelor Aeriene, Tomer Bar.

20 de copii iranieni uciși

Televiziunea de stat iraniană a transmis ci în jur de 60 de persoane, printre care 20 de copii, au murit în urma unui atac israelian asupra unui complex rezidențial din Teheran.

Înalți oficiali militari iranieni au transmis că atacurile asupra Israelului vor continua și spun că atacurile se vor extinde la bazele americane din zonă, în următoarele zile.

„Această confruntare nu se va încheia cu acțiunile limitate de aseară, iar atacurile Iranului vor continua. Și această acțiune va fi foarte dureroasă și regretabilă pentru agresori”, a declarat un oficial Iranian.