Jay Carney: Statele Unite consideră că Guvernul interimar de la Kiev este legitim

Jay Carney: Statele Unite consideră că Guvernul interimar de la Kiev este legitim
Foto: bloomberg.com

Guvernul de tranziție de la Kiev are legitimitate din punctul de vedere al Washingtonului, a anunțat Președinția Statelor Unite, citată de AFP.

„Preşedintele Barack Obama se bucură de perspectiva întrevederii pe care o va avea miercuri cu Arseni Iaţeniuk”, a declarat Jey Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk va face o vizită, miercuri, la Casa Albă.

„Întrevederea evidenţiază că Statele Unite acordă legitimitate Administraţiei interimare de la Kiev”, adaugă Jay Carney.