Maia Sandu, după întâlnirea cu liderul francez: „Contăm pe sprijinul Parisului pentru ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată la UE” (video)

Maia Sandu, după întâlnirea cu liderul francez: Contăm pe sprijinul Parisului pentru ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată la UE (video)
Foto: Hepta/Abaca Press / Raphael Lafargue.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, se află joi, 19 mai, într-o vizită oficială la Paris. În cadrul acesteia, șefa statului s-a întâlnit cu liderul francez, Emanuel Macron, cu care a discutat despre prioritățile bilaterale moldo-franceze,  consecințele războiului ruso-ucrainean, dar și calea europeană a Republicii Moldova.

Maia Sandu a ajuns în Franța cu trenul

Maia Sandu a ajuns în Franța cu trenul. Într-o postare pe rețelele sociale, președinta a descris cum arată „Europa unită”: „Fără opriri la vamă sau control de pașapoarte – așa funcționează Europa unită, a cărei parte ne dorim să fim și noi.

Într-o oră și jumătate, trenul rapid mă va aduce în capitala franceză, unde voi avea o întrevedere cu Președintele Emmanuel Macron. Voi pleda, și la Paris, pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Vrem să le oferim cetățenilor noștri aceleași oportunități pe care le au cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Moldova se poate dezvolta în siguranță în familia statelor europene”.

Consecințele războiului, discutate de cei doi președinți

Cei doi președinți au abordat mai multe subiecte, printre care se numără provocările și consecințele războiului din Ucraina, prioritățile agendei bilaterale moldo-franceze, aspirațiile europene ale RM, cooperarea în domeniile social-economic, cultural, educațional și perspectivele de cooperare în sectoare precum eficiența energetică, mediu, agricultură, turism, sprijinul Franței pentru reabilitarea și modernizarea căii ferate pe tronsonul Chișinău-Ungheni, care va deschide perspectiva conectării la rețeaua feroviară europeană și altele, notează tv8.

„La Paris, am discutat cu Președintele Emmanuel Macron situația de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina, dialogul bilateral și agenda europeană a Republicii Moldova. I-am mulțumit liderului de la Élysée pentru susținerea oferită de Franța în gestionarea fluxului de refugiați și pentru crearea Platformei de sprijin pentru Moldova, care să ajute țara noastră să depășească urmările războiului din Ucraina, ale inflației și ale crizei energetice, și să continue reformele inițiate.

Am vorbit, totodată, despre proiectele bilaterale pe care le-am lansat în ultimul an cu Franța, în mai multe domenii. Apreciem cooperarea pentru identificarea și confiscarea activelor furate din Moldova. Salutăm deschiderea biroului Agenției Franceze pentru Dezvoltare la Chișinău, care va avea loc în curând.

Republica Moldova solicită sprijinul Franței

Agenția va sprijini proiecte importante în domeniul energetic și cel al irigării, al împăduririi sau al aprovizionării cu apă și canalizare. Un alt proiect este modernizarea căii ferate pe tronsonul Chișinău-Ungheni, care va permite conectarea la rețeaua feroviară europeană. Vrem să consolidăm dialogul dinamic cu Franța, în beneficiul cetățenilor noștri, și în cel de-al doilea mandat al domnului Președinte Macron.

Am discutat și despre determinarea noastră de a ne urma parcursul european, în contextul cererii de aderare la UE pe care am semnat-o la începutul lunii martie. Contăm pe sprijinul Parisului pentru ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată la UE. Acest gest va semnaliza societății noastre și autorităților că eforturile de modernizare a Moldovei după model european vor fi susținute”, a precizat Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`