Mama teroristului Anders Breivik a recunoscut că și-a ajutat fiul la comiterea atentatului din Norvegia, în care au murit 69 de persoane

Mama teroristului Anders Breivik a recunoscut că și-a ajutat fiul la comiterea atentatului din Norvegia, în care au murit 69 de persoane
Mama teroristului norvegian Anders Breivik a recunoscut că l-a ajutat indirect pe fiul său la comiterea atentatului de anul trecut, soldat cu 69 de victime. Mama lui Breivik a declarat că a spălat suma de 400 de mii...

Mama teroristului norvegian Anders Breivik a recunoscut că l-a ajutat indirect pe fiul său la comiterea atentatului de anul trecut, soldat cu 69 de victime. Mama lui Breivik a declarat că a spălat suma de 400 de mii de coroane norvegiene, adică 43 de mii de euro, obţinută de Breivik din vânzarea de diplome false pe internet.

Sumele de bani proveneau din mai multe operaţiuni ilegale puse la cale de Anders Breivik, însă cea mai importantă era vânzarea de diplome false. Clienţii îi trimiteau banii lui Breivik prin mai multe servicii de transfer de bani sau direct în conturile sale din Letonia. Mama era titularul mai multor conturi bancare, iar banii din acestea erau apoi transferaţi în cele ale fiului său. El deţinea peste 14 conturi bancare în Estonia, Statele Unite, Republica Dominicană şi Antigua.

Pentru a nu ridica suspiciuni, banii erau scoşi de la bancomatele din Oslo cu carduri de credit străine şi întotdeauna era vorba despre sume mici. Banii proveniţi din activităţile ilegale au fost folosiţi pentru organizarea atacului terorist.

Pe 22 iulie 2011, Breivik a detonat o bombă în apropierea Guvernului din Oslo, atac soldat cu opt victime. Apoi a pornit spre Insula Utoya, acolo unde tinerii Partidului Muncitoresc participau la o tabără de vară. Şaizeci şi nouă de persoane au fost secerate de rafalele de gloanţe trase de Breivik.

Acesta a fost prins de forţele de ordine şi se află în prezent în arest. Teroristul a fost supus mai multor expertize psihiatrice pentru a stabili dacă a avut discernământ, dar a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Verdictul medicilor ar putea însemna că Anders Breivik ar putea să îşi execute pedeapsa inchis într-o clinică specială, nu la închisoare.

Breivik a recunoscut că este autorul crimelor, însă a pledat nevinovat. Procesul său va începe luna aceasta.