U.S. Air Force a publicat o imagine care arată echipajul de la bordul unui E-6B Mercury, numit „avionul apocalipsei”, care inițiază lansarea unei rachete balistice intercontinentale LGM-30G Minuteman III.
Forțele aeriene, în cooperare cu Marina SUA, au tras Minuteman III neînarmat ca parte a unui test de rutină la începutul acestei luni. Aceeași procedură se aplică în cazul în care echipajul unui Mercury ar iniția o lovitură nucleară reală.
Air Force Global Strike Command (AFGSC) a condus lansarea-test a Minuteman III la 19 aprilie, la Baza Forțelor Spațiale Vandenberg din California.
Lansarea rachetei a fost inițiată de o echipă de la Forțele Aeriene și Marină, care se afla la bordul E-6B deasupra Pacificului.
Lansările de testare LGM-30G neînarmate, inclusiv cele care implică aeronave Mercury, au loc în mod obișnuit pentru a demonstra fiabilitatea acestor rachete și arhitectura critică de comandă și control care le susține.
LGM-30G formează componenta terestră a triadei de descurajare nucleară a armatei americane. 400 de Minuteman III operaționale, fiecare purtând un singur focos, sunt încărcate în silozuri răspândite în Colorado, Montana, Nebraska, Dakota de Nord și Wyoming.
Mai multe detalii, pe newsweek.ro.