Mesajul Regelui Charles pentru Turcia: „Gândurile şi rugăciunile noastre speciale se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de acest dezastru”

Mesajul Regelui Charles pentru Turcia: „Gândurile şi rugăciunile noastre speciale se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de acest dezastru”
Sursa Foto: Hepta.ro

În urma cutremurelor devastatoare din Turcia, Regele Charles al III-lea a transmis marţi, 7 februarie, un mesaj.

Monarhul s-a declarat şocat şi profund întristat de cele întâmplate, potrivit news.ro.

Regele a transmis un mesaj în numele său şi al soţiei sale, Camilla

„Soţia mea şi cu mine am fost foarte şocaţi şi profund întristaţi de vestea cutremurelor devastatoare din sud-estul Turciei. Nu pot decât să încerc să-mi imaginez amploarea suferinţei şi a pierderilor ca urmare a acestor tragedii îngrozitoare şi am dorit în mod special să transmit cele mai profunde şi sincere condoleanţe familiilor tuturor celor care şi-au pierdut apropiaţii”, a declarat monarhul Marii Britanii.

De asemenea, acesta a transmis un mesaj şi pentru cei afectaţi de cutremure.

„Gândurile şi rugăciunile noastre speciale se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de acest dezastru natural îngrozitor, fie prin rănire, fie prin distrugerea proprietăţii lor, precum şi către serviciile de urgenţă şi cei care au ajutat la eforturile de salvare”, a mai adăugat regele.

Urmăriți B1TV.ro și pe