Miniștrii de externe din UE caută soluții pentru transportarea cerealelor blocate în silozurile din Ucraina

Miniștrii de externe din UE caută soluții pentru transportarea cerealelor blocate în silozurile din Ucraina
Foto: Pixabay.

Miniștrii de externe din țările membre ale Uniunii Europene se reunesc pentru a discuta problema cerealelor. Oficialii vor caută soluții și modalități  de a scoate din Ucraina milioane de tone de cereale blocate din cauza războiului. Politicienii se întâlnesc luni, 20 iunie, la Luxemburg, informează agerpres.

Peste 20 de milioane de tone de cereale, blocate în Ucraina

Ucraina este unul dintre cei mai importanți furnizori de grâu la nivel global. Potrivit sursei citate, în prezent, peste 20 de milioane de tone sunt blocate în silozuri ca urmare a blocării porturilor ucrainene.

Moscova neagă orice responsabilitatea pentru criza alimentară provocată şi dă vina pe sancţiunile occidentale pentru penuria care a dus la o creştere a preţurilor la alimente la nivel mondial şi pentru avertismentele ONU privind spectrul foametei în ţările mai sărace, care se bazează foarte mult pe cereale importate.

UE are nevoie de acordul Kremlinului

UE sprijină eforturile ONU de a negocia un acord de reluare a exporturilor maritime ale Ucrainei în schimbul facilitării exporturilor ruseşti de alimente şi îngrăşăminte, dar pentru asta ar fi nevoie de acordul Kremlinului.

Nu este însă clar dacă UE s-ar implica în securizarea militară a unui astfel de acord.

„Dacă va fi nevoie în viitor de escortarea acestor nave comerciale, aceasta este un semn de întrebare şi nu cred că suntem încă acolo”, a spus un oficial al UE, citat de agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe