Ministrul ucrainean al agriculturii a transmis că Ucraina a pierdut un sfert din terenul său arabil din cauza ocupației rusești

Ministrul ucrainean al agriculturii a transmis că Ucraina a pierdut un sfert din terenul său arabil din cauza ocupației rusești
Ministrul ucrainean al agriculturii a transmis că Ucraina a pierdut un sfert din terenul său arabil din cauza ocupației rusești. Sursa Foto: Flickr.com

Ministrul ucrainean al agriculturii a transmis luni că Ucraina a pierdut un sfert din terenul său arabil din cauza ocupației rusești a anumitor regiuni din sud și est, cu toate că acest lucru nu constituie o „amenințare la adresa securității alimentare”, potrivit AFP.

„În pofida pierderii a 25% din terenul arabil, structura culturilor însămânțate în acest an estetere mai mult decât suficientă pentru a asigura consumul populației ucrainene”, a anunțat ministrul adjunct al agriculturii, Taras Vysotskiï, în cadrul unei conferințe de presă.

Rusia este acuzată de jaf la „scară industrială” a grâului din Ucraina

De la începutul lunii aprilie, armata ucraineană a acuzat forțele armate ruse a lui Vladimir Putin fură grâul localnicilor din teritoriile pe care le-a ocupat după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.

„Jafurile s-au mutat la scară industrială. Am filmat imagini cu un convoi de peste 50 de mașini cu remorci care scot cereale din teritoriile noastre ocupate … Și astăzi nu știm unde le-au trimis”, declara la momentul respectiv și primarul ucrainean al Melitopolului, Ivan Fedorov.

Până la începutul lunii mai rușii ar fi scos 400.000 de tone de grâu din teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat, potrivit unor estimări. Totodată, există informații că un sfert din acestea ar fi ajuns în Siria la aliatul Moscovei, dictatorul Bashar al-Assad.

Urmăriți B1TV.ro și pe