Moment penibil cu Vladimir Putin și liderii proruși din Ucraina la finalul ceremoniei de anexare (FOTO)

Moment penibil cu Vladimir Putin și liderii proruși din Ucraina la finalul ceremoniei de anexare (FOTO)
Foto: Hepta Sputnik / Grigory Sysoev

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, vineri, într-o ceremonie desfășurată la Kremlin, și susține că aceasta este „voința a milioane de cetățeni”.

La finalul ceremoniei de anexare, în aplauzele unei săli pline, ridicată în picioare, Vladimir Putin și liderii proruși au oferit un moment bizar în care și-au strâns mâinile, sărbătorind victoria, după ce au reușit să semneze decretele de anexare ale celor patru regiuni ucrainene.

Moment jenant oferit de Putin și liderii proruși

Vladimir Putin și liderii proruși și-au strâns mâinile, la centru, precum ale unei echipe învingătoare, semn că au izbutit ceea ce și-au dorit, anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, scrie digi24.ro.

„Un spectacol ciudat”, a scris presa occidentală, despre momentul în care cei cinci lideri de la Kremlin și-au dat mâna.

Jurnaliștii de la Sky News au remarcat faptul că, spre deosebire de alte momente în care Vladimir Putin păstra distanța față de interlocutorii săi, de această dată liderul de Kremlin s-a apropiat de liderii autoproclamați ai regiunilor anexate ilegal de Rusia.

Ce a declarat Vladimir Putin în cadrul ceremoniei

  • În Donețk și Lugansk, în Zaporojie și Herson, oamenii au votat la referendum. Rezultatele sunt cunoscute și voi știți foarte bine care au fost acestea. Oamenii și-au făcut alegerea. Rusia acceptă Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Sunt sigur că Adunarea Generală va susține legile țării noastre și legile Rusiei se vor aplica pentru noii cetățeni ai Federației Ruse, pentru că aceasta este voința a milioane de cetățeni.
  • Este dreptul lor, dreptul lor natural. Până și statutul Națiunilor Unite, primul paragraf, susține acest drept al acestor oameni. Este un drept bazat pe unitatea istorică, pe generațiile de strămoși comuni pe care i-am avut. În decursul secolelor am protejat Rusia, de la Ecaterina a II-a, de la fondarea primelor orașe, am luptat în Al Doilea Război Mondial, în secolul XX. Ne vom aminti de aceia care nu au fost de acord cu neonaziștii din Ucraina, cei care au murit ca să își salveze și limba și pentru dreptul de a vorbi rusă în Ucraina.
  • Acești războinici din Donbas și acum și din Odesa au avut parte de tratament inuman, au suportat acte de terorism organizate de regimul de la Kiev.
  • Putem să aducem trecutul înapoi. Rușii sunt uniți și nu este nimic mai puternic decât dorința a milioane de oameni care vorbesc aceeași limbă, împărtășesc aceleași tradiții, aceleași obiceiuri, avem strămoși comuni, și care pentru secole au trăit în același stat unitar. Nu este nimic în nereguli că acești oameni își doresc să se întoarcă la țara-mamă, de care au fost depărțiți atât de mult timp.
  • Pentru opt ani lungi, oamenii din Donbas au fost amenințați de genocid, în Zaporojie oamenii au fost învățați să urască tot ce vine din Rusia, iar regimul îi opresa pe profesori și pe cei care lucrau și decideau să își exprime dorința în limba rusă. Oamenii curajoși din Herson și Zaporojie și-au făcut vocea auzită.
  • Vreau ca toți cei de la Kiev și tot Vestul să audă dorința oamenilor din Donbas și Zaporojie, care vor deveni cetățeni ai Rusiei pentru totdeauna. Cerem Kievului să oprească focul și vrem să oprim acel război pe care Kievul l-a pornit în 2014. Suntem gata să mergem la masa negocierilor.
Urmăriți B1TV.ro și pe